Aroma de pământ a ierbii mele

Versuri scrise de Ionatan Piroșca am citit pentru prima dată într-o culegere/revistă de poezii – Cuvinte la schimb. De atunci au trecut mulți ani, dar încă îi răsfoiesc cu drag volumele (cu autograf) din biblioteca familiei. Mai jos, Aroma de pământ a ierbii mele:

Eu nu mă tem decât de cel ce sunt
Şi de aroma de adânc a ierbii mele
Când iese înverzită din pământ,
Se-ndreaptă pentr-o clipă către stele,
Apoi rămâne să se înfiripe
În cel mai trist ungher al unei clipe.

Şi de-nţelegerea mea şuie mă tot tem
Cum teme-se columba de hultani.
Sau zisa mincinoasă de-un om demn
Şi viaţa lui de prea mărunţii ani.
De-alunecarea-n hăuri şi păcat
Mă tem atât, cât cerul e de-nalt.

Tu, Doamne, ia-mi de mână mersul cel
Ce-a mai rămas din grea călătorie
Şi felul meu, din felul cel de fel
Ieşire din pământ, dar slavă Ţie!
Şi lin îndreaptă, verde, către stele
Aroma de pământ a ierbii mele.

Anunțuri

O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă

Nici nu mai știu exact când și cum de am ajuns pe blogul Ioanei. Îmi amintesc doar că era perioada primului concediu prenatal – zile de iarnă lungi și friguroase, nopți de decembrie cu insomnii de câte trei, patru ore la rând – dar, totuși, o perioadă care mi-a rămas în memorie ca una dintre cele mai fericite și liniștite din viața mea: câte un roman pe zi, discuții liniștite și vise mari.

Numai că ceea ce a urmat ne-a dat viața peste cap, oricât de mult ni s-a părut că suntem pregătiți pentru a fi părinți. Nașterea primului băiețel, într-o sâmbătă de la finalul lui ianuarie 2012, ne-a dat fiori de bucurie și de frică, deopotrivă. Cu inima strânsă, urmăream o cât de mică schimbare în bine în fața incubatorului. Nu după multă vreme, lucrurile au revenit la normal. Acum sunt aproape patru ani de atunci, iar astăzi, cel de-al doilea fiu al nostru, a împlinit 2 ani.

o sa te tin in brate cat vrei tu si inca o secunda

Zilele trecute am citit cu mare drag O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă de Ioana Chicet-Macoveiciuc – prima carte scrisă de Prințesa Urbană. Soțul meu m-a surprins cu ea într-o zi, spunându-mi: „Cred că pe tipa asta o urmărești tu!” 😀 E o carte – poveste de viață, la prima vedere banală poate, a unei provinciale care vine la București să scrie, schimbă câteva relații, multe joburi și mai multe case, apoi se mărită, face copii, trăiesc fericiți, the end, după cum mărturisea chiar autoarea în epilog, dar în același timp o poveste numai bună de încărcat bateriile pentru orice femeie sau mamă, condimentată din plin cu umor și autoironie care fac bine de tot.  256 de pagini, îmbrăcate într-o copertă semnată Xi Pan, o imagine cât se poate de sugestivă pentru tot mesajul cărții.

Pentru mine, O să te țin în brațe… a fost, cel mai mult, o carte despre parenting. Cred că dintre toate cărțile despre creșterea copiilor pe care le-am citit până acum, e cea mai limpede&practică, dacă pot spune așa. Adică, citești o pagină, treci la următoarea, repeți chestia asta de câteva ori și îți dai seama că femeia asta chiar e o mamă superbă! Am subliniat abundent textele despre somnul și nesomnul cu copii(i) – fragmente absolut memorabile. Mai ales că nici eu nu am iubit somnul înainte să fiu mamă, dar de când cu treziri fără număr pe noapte și adormit în fund pe canapea, cu puiul legănat la piept, visez la un somn bun încă de când deschid ochii. Ioana rezumă atât de bine subiectul:

Spinoasă treabă, somnul bebelușilor. Ar trebui să existe cărți întregi despre asta. Ah, stai, că există. Nu doar cărți cu mai multe volume, ci curente de gândire cu adepți și strategii, manuale și seminarii, specialiști și practicanți. Există metoda programului. Metoda semnelor de somn ale copilului. Metoda adormit la sân și dormit cu părinții la grămadă. Metoda pus în pătuțul lui de la început.  Metoda lasă-l să plângă până adoarme. Metoda stai lângă el până adoarme. Metoda ia-l în brațe. Metoda să nu cumva să-l iei în brațe că se învață. Metoda cărat copilul în cârpe și adormit la purtător. Metoda fără nici o metodă, să adoarmă copilul când i-o fi somn, în timp ce se joacă, mănâncă sau face caca, treaba lui că doar n-o să moară de somn.

În timp ce reciteam – am citit-o pentru a doua oară în timp ce învârteam într-o porție de zacuscă! – pasajele despre nașterea Sofiei și a lui Ivan (apropo, ador numele astea!), mi-am reamintit cum s-au născut copiii mei, Titus și Dominic. Mi s-a părut că, într-un fel, experiențele noastre se aseamănă: prima naștere a fost (foarte!, nu exagerez) grea, cea de-a doua, în schimb, de poveste. Dar timpul a trecut – nu îmi vine să cred că atât de repede – și vorba Evanghelistului, am rămas cu bucuria: „Femeia, când e să nască, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul; dar după ce naște copilul nu-și mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om pe lume.” (Evanghelia după Ioan 16, 21; Traducerea Bartolomeu Anania)

Recomand cartea asta și pentru fragmente ca acesta – pentru că așa zic și eu, nu e vine copilului, niciodată nu e:

Nu e vina copilului, niciodată nu e. Ei au energie și tind să facă tot ce le trece prin cap să facă. E nevoie de niște reguli impuse de părinți de-a lungul timpului ca ei să se abțină de la a-i deranja pe alții (intenționat sau neintenționat). Și mi-am zis: copiii mei n-or să fie așa! Și prin asta nu o să spun că vor sta îngerește la o masă patru ore, ca un adult, la o conversație inteligentă. Copiii mei sunt copii energici, veseli, se vor juca peste tot pe unde vom merge, dar nu, nu vor face haos, nu se vor urca în capul oamenilor, nu vor distruge lucruri, nu vor mânca din farfuriile altora, nu vor urla, nu se vor bate între ei doar pentru că nu știu să se joace și altfel. Nu. Se poate să crești copii fericiți și liberi și fără să-i transformi în spaima tuturor celor din jur.

În loc de concluzie – cu gândul la copii și la cum să îi țin în brațe cât vor ei și încă o secundă:

Respectă-l. Iubește-l. Oferă-i un model drept de urmat. Și din iubire și respect pentru tine, o să respecte și regulile, o să învețe și bunul simț (dacă are de la cine).