Note: jucării pentru copii, cărți pentru copii și Jamie Oliver pentru mami

Timpul trece și îmi găsesc tot mai greu acele câteva minute libere pentru blog. De fapt, din mai multe motive familia noastră trece printr-o perioadă complicată – îmi dau seama perfect de asta – în timp ce gestionarea timpului nu este încă unul dintre punctele noastre forte deși, pentru binele tuturor, în perioada asta ar fi trebuit să fim performeri la capitolul ăsta. În fine, câte ceva, pe scurt, despre la ce mi-a fost mintea zilele astea.

Se apropie Crăciunul și, mai mult ca în alți ani, ne gândim să le facem o surpriză copiilor. Pentru asta, evident, ne uităm (și) după jucării! Am găsit că de astăzi – 23 noiembrie – a intrat în oferta Lidl – magazinul ăla de unde ne cumpărăm (încă) scutecele 😛 – Lumea jucăriilor. De aici am făcut o listă lungă. Mai vedem noi cu ce vom rămâne până la urmă… 🙂 Până acum se pare că vom rămâne cel puțin cu Set autostradă din lemn, 80 piese de la PLAYTIVE® JUNIOR – pagina produsului în germană e mult mai bogată în informații.

playtive-junior-holz-eisenbahn-oder-autobahn-80-teilig--11

Apoi. Ieri, duminică, a fost ultima zi de Gaudeamus: multe cărți minate și multe la preț accesibil. Ce mi-aș fi cumpărat dacă aș fi ajuns la târg?! Păi, în primul rând, sigur mi-aș fi luat de la Editura Univers cartea lui K.J. Mecklenfeld, Hendrick de Mol și Planeta de Aur. La întrebarea de ce? am să răspund atunci când voi scrie despre povestea asta – evident, după ce ne-o vom cumpăra. Până atunci, vă recomand să citiți mai multe despre minunăția asta pe Planeta de aur.

hendrik-de-mol-și-planeta-de-aur

Ca să rămân în zona cărților pentru copii, iată lista cărților care mi-ar fi intrat fără doar și poate în sacoșă – și ca să fie o listă rezonabilă, am să enumăr doar cărțile semnate de autori români ( dacă tot ne apropiem de 1 Decembrie, Ziua României, naționalism, alea, alea… 😀 ):

ela cea fara de cuvinteEla cea fără de cuvinte de Victoria Pătrașcu cu ilustrații de Cristiana Radu – credem că e singura carte de Victoria Pătrașcu care ne lipsește. Trebuie să o avem și pe asta! Recomand din toată inima și celălalt volum semnat de Victoria Pătrașcu cu ilustrații de Livia Coloji, Stejarul pitic, cel mai bun tătic! care a apărut tot la Editura Cartea Copiilor – soțul meu îmi reamintește că Poveste de iarnă, dacă nu greșesc, ultima dintre cele cinci povestiri, nu se uită: e „colosală” ca să-l citez pe el.

luli si casuta din copacLuli și căsuța din copac de Iulia Iordan cu ilustrații de Cristiana Radu – prima carte a Iuliei Iordan, Călătorie printre ierburi și lumină cu ilustrații tot de Cristiana Radu, a apărut odată cu Stejarul pitic, cel mai bun tătic! a Victoriei Pătrașcu, la aceeași editură: îmi amintesc că le-am comandat deodată și amândouă în ediții cartonate. Ne-a plăcut de Luli în Călătorie… și mai vrem! 😀 Dar de Iulia Iordan mai vrem ceva: a apărut la Editura Vellant (va fi în curând și la librăriile din țară), e cu ilustrații de Veronica Neacșu și e genul de carte interactivă – povesti din calendarPovești din calendar: se spune că sunt texte culese și repovestite de Iulia Iordan, douăzeci și două de feluri de a călători în timp pe vremea când Dumnezeu și sfinții se plimbau pe pământ, când zăpada nu avea culoare sau pe vremea când Ileana Cosânzeana pocnea din biciul ei fermecat pentru a-și transforma palatele într-un măr de aur. Nu știm încă prea multe, suntem însă tare curioși – revenim!

super sunt un gandacSuper! Sunt un gândac! de Ciprian Măceșaru cu ilustrațiile autorului – o carte pentru copii zglobii și oameni mari ștrengari care m-a făcut curioasă (deși detest, urăsc, mi-e frică, mi-e… nu-știu-cum, nu suport gândacii!) mai ales pentru ilustrații. Eu știam că Ciprian Măceșaru e poet și romancier, iar soțul meu mi-l recomanda într-o carte dialog epistolar cu Dan C. Mihăilescu despre răbdare, nerăbdare și multe altele, Despre nerăbdarea de a fi răbdător, apărută anul trecut tot la Editura Humanitas – nicidecum grafician…

enciclopedia zmeilorEnciclopedia zmeilor de Mircea Cărtărescu cu ilustrații de Tudor Banuș – știu, nu e o carte nouă, cartea nouă de Mircea Cărtărescu e Solenoid, care are peste 800 de pagini, o copertă frumoasă și s-a vândut uluitor în peste 1000 de exemplare la târg. ( Vedeți că știu?! 😛 ) Totuși, înainte de Solenoid, eu m-aș grăbi să cumpăr Enciclopedia… Am răsfoit-o de câteva ori – o tot răsfoiesc când trec pe la Cărturești – și de fiecare dată ajung la aceeași concluzie: că e impresionantă și o vreau!

În încheiere: am primit azi Save with Jamie / Economisește cu Jamie (Curtea Veche Publishing, 2014) – prima carte de Jamie Oliver pe care o am: cumpără isteț, gătește inteligent, irosește mai puțin – 120 de rețete gustoase și ieftine. Doar atât: e wow! Iar acum vreau și Comfort Food. 😀

jamie oliver save with jamie

Seria de autor Éric-Emmanuel Schmitt

Éric-Emmanuel Schmitt este unul dintre scriitorii mei favoriți – nu pot uita cât de tare m-a răvășit Oscar și Tanti Roz și ce povestiri puternice am citit în Concert în memoria unui înger. De fapt, mi-am amintit de scriitorul francez după ce am văzut poza de mai jos pe facebook-ul Librăriei Humanitas de la Cișmigiu:

Éric-Emmanuel Schmitt libraria humanitas de la cismigiu

La editura Humanitas Fiction se derulează o serie de autor – Seria de autor Éric-Emmanuel Schmitt – care cuprinde până acum 11 titluri:

  1. Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri
  2. Pe când eram o operă de artă
  3. Oscar și Tanti Roz
  4. Concert în memoria unui înger
  5. Milarepa
  6. Domnul Ibrahim și florile din Coran
  7. Visătoarea din Ostende
  8. Cei doi domni din Bruxelles
  9. Elixirul dragostei
  10. Evanghelia după Pilat
  11. Femeia în fața oglinzii

Ultimul titlu – Femeia în fața oglinzii – e foarte recent și pentru prima dată tradus în limba română, probabil cu lansare săptămâna viitoare la Gaudeamus. Nu am citit chiar toate cărțile lui Éric-Emmanuel Schmitt pe care le avem în limba română – deși îmi doresc – dar ce am citit am și făcut cadou. 😀

Poate ar mai trebui să spun că Oscar și Tanti Roz a apărut și în lectura lui Marius Manole la editura Humanitas Multimedia – informație sigur prețioasă pentru cele care sunt pasionate de audiobook-uri. ( Poate voi și scrie cândva despre audiobook-urile noastre! 🙂 )

oscar si tanti roz marius manole

10 checuri de nota 10

  1. Primul și cel mai des chec savurat în familia noastră a fost Checul simplu economic – rețetă marca Laura Sava.
  2. Varianta de chec cu cacao – o rețetă asemănătoare avea și mama mea – Negresă. Cred că cea mai simplă rețetă de negresă e cea a Adrianei; de fapt e cea mai simplă, ieftină și rapidă după cum o descrie chiar ea.
  3. Banana bread – un chec sățios cu banane, extrem de aromat.
  4. Chec cu lămâie și mac – alină dorul de cozonac 🙂
  5. O variantă cu brânză dulce – nouă ne-a plăcut mai mult varianta simplă, fără fructe.
  6. Chec cu ciocolată și
  7. Chec cu nucă de cocos – două rețete de pe un blog tare drag „Dulciuri fel de fel”.
  8. Pentru varianta cu fructe, proaspete ori din compot – 5 ouă, 1 cană făină, 1 cană de zahăr, 5 linguri de ulei și un praf de copt, iar deasupra compoziției presăram fructele.
  9. Și nu în ultimul rând două variante sărate: Chec aperitiv și
  10. Chec cu verdețuri

Fiind la început într-ale gătitului, încă din primul an de gospodină la mine acasă am căutat rețete cât mai simple și care totuși să impresioneze 🙂 rețetele astea le-am testat de mai multe ori și aș putea garanta pentru oricare dintre ele. Cu siguranță copiii mei își vor aduce aminte peste ani că mama făcea checuri tare bune – chec a fost unul din primele lor cuvinte rostite 🙂

Andrea Bocelli – un destin vivace: Muzica tăcerii

Pe 15 octombrie 1998, la New York, Rudy Giuliani, primarul metropolei americane, i-a înmânat tenorului Andrea Bocelli mărul de cristal, simbolul premiului Crystal Apple Awards, acordat unor personalități din lumea artelor – true global citizens – în semn de recunoștință pentru aportul lor la îmbunătățirea stării lumii. Erau anii următori apariției albumului Romanza (Philips Universal, 1995; Con te partirò cu Sarah Brightman, Vivo per lei, Caruso, Le tue parole și toate celelalte piese) care se vindea în neștire (peste 20 de milioane de exemplare…) și aduna premii după premii. În discursul de mulțumire pentru acest premiu, Andrea Bocelli spunea într-o engleză șchiopătată că viața este un mister minunat de care el s-a convins și

într-o zi, cine știe, poate îmi va veni în minte să scriu o carte care să spună istoria vieții mele, ca să potolesc curiozitatea fiilor mei, a nepoților mei, ca să-mi petrec cu ceva timpul care, în cabinele teatrelor sau ale studiourilor de televiziune, chiar nu trece; sau ca să le dezvălui urmașilor ascunsul mister care a îndrumat un copil orb, născut și crescut într-un sătuc izolat de la hotarele ținutului Maremma, spre niveluri atât de râvnite, încât depășesc limitele celei mai învăpăiate fantezii.

Muzica tăcerii, roman autobiografic, pune în lumină incredibila poveste de viață a lui Andrea Bocelli, The World’s Most Beloved Tenor. Cartea a fost tradusă de Cornelia Dumitru și a apărut în românește la Curtea Veche Publishing în 2013, anul în care îndrăgitul tenor a cântat pentru prima dată în România. Volumul de peste 250 de pagini prezintă biografia tenorului printr-o scriitură captivantă și, pentru mine, memorabilă.

muzica tacerii

Andrea Bocelli s-a născut pe 22 septembrie 1958 în familia lui Alessandro și Edi Bocelli, micul copilaș fiind purtat din primele zile de viață pe la mai mulți medici, care într-un final i-au pus diagnosticul de glaucom congenital. La vârsta de doisprezece ani își pierde complet vederea, iar episodul e descris și pe paginile cărții, avându-l protagonist pe micul Amos, un moment sfâșietor de-a dreptul. În ciuda previziunilor medicilor, care i-au avertizat pe părinți încă înaintea nașterii de posibilitatea aducerii pe lume a unui copil cu dizabilități, soții Bocelli aleg ca acesta să trăiască. Viața i-a purtat însă, de-a lungul anilor, de la deznădejdea cea mai cruntă la bucuriile cele mai neimaginate.

De-a lungul lecturii au fost multe pasajele care mi-au plăcut într-un mod deosebit și pe care mi le-am însemnat.

Cel care crede în prietenie și capătă încredere în semenii lui are, de obicei, o dispoziție atât de deschisă și de pozitivă, încât trezește imediat simpatie și respect, înlăturând orice motiv de suspiciune, drept pentru care relațiile înaintează repede pe făgașele onestității și cordialității. Încrederea este, cu adevărat, un dar prețios, care duce spre fericire: fericit este orbul care are încredere în spațiul care îl înconjoară, surdul care are încredere în armonia care îl acompaniază; omul care are încredere în sine însuși și în cei apropiați este fericit și în fiecare zi mulțumește pentru existența sa.

Când în preajma examenelor de bacalaureat Amos rămâne fără mentor (domnișoara care îl ajuta pe Amos se căsătorește), apare domnul Ettore în cadru; fost director al Băncii Populare Agricole din Lajatico, el încetase de câteva zile să mai lucreze și se pensionase. Era genul de om care

punea în discuție orice, demonta orice certitudine a băiatului, orice idee fixă, orice formă de fanatism tineresc; îl hrănea cu nectarul dubiului, care la început poate aduce neliniștea și rătăcirea, însă apoi îmbată și dăruiește bucurie, pentru că îndoiala nu te ajută numai să crești, ci mai presus de orice te eliberează de insuportabila sclavie a obligației de a avea dreptate cu orice preț. Astfel, încet, Amos a început să perceapă un sentiment de pace pe care nu-l mai încercase niciodată înainte și cu acest spirit nou s-a simțit mai puternic și mai curajos, pentru că pacea este un bastion fără seamăn, care se fortifică mai mult cu fiecare atac și nimeni nu-l poate cuceri în afară de conștiința care l-a ridicat și care, prin urmare, îi cunoaște toate secretele.

Mai târziu, în perioada pregătirilor pentru căsătorie, când logodnica sa a căzut de acord să se declare credincioasă, deși tatăl ei îi insuflase din copilărie un sentiment anticlerical, o antipatie pentru toate manifestările exterioare ale cultului, Amos percepea această atitudine drept singura pată a unei devoțiuni aproape absolute pe care fata o dovedise de la primele întâlniri.

Cum o voi putea face să înțeleagă necesitatea, importanța, bucuria de a pleca rațiunile intelectului în fața celor ale credinței? Și dacă în fața ei s-au plecat mințile cele mai raționale, mințile cele mai luminate ale omenirii, cum și de ce să ne folosim și să ne risipim sărmana noastră inteligență ca să dăm la iveală incoerența purtării preoților, futilitatea serviciilor religioase, ca să luăm în zeflemea credulitatea celor simpli, în loc să facem un act de umilință intelectuală și să mărturisim acea sărăcie în duh pe care ne-a recomandă Iisus din Nazaret în Predica de pe munte?

Într-o scrisoare adresată maestrului său de canto, Amos își exprima recunoștința pentru sfatul atât de înțelept, altădată perceput drept un mit, de a păstra o liniște deplină înaintea unui concert. În singurătatea camerei sale, în timpul îndelungilor sale ore de tăcere deplină, era recunoscător pentru îndrumarea prețioasă.

Nu știu cum să vă mulțumesc fiindcă mi-ați recomandat călduros disciplina tăcerii; cu siguranță este folositoare pentru voce, dar și mai folositoare pentru spirit, care învață să se cunoască mai bine atunci când e singur și înțelege mai bine decât alții cât de zgomotos se varsă unul într-altul puhoaiele cuvintelor. Câte lucruri inutile, câte absurdități și câte lucruri importante, în schimb se pierd din cauza unei indiferențe nejustificabile față de rațiunile interlocutorului, deși această indiferență este pricinuită de frica de a nu fi spus destul sau de a nu fi fost destul de convingători! Câte lucruri am învățat maestre, și câte surprize îmi va rezerva pe viitor muzica tăcerii!

Și nu în ultimul rând un citat despre valoarea unui artist care

este invers proporțională cu suma nevoilor sale, a exigențelor și a capriciilor sale, pentru că artistul autentic se hrănește esențialmente din propria artă care este de ajuns să-l facă să se simtă fericit și complet satisfăcut.

De Andrea Bocelli mă leagă amintirea primului Crăciun sărbătorit în familia noastră. Eram în 2009 iar Andrea Bocelli își lansa My Christmas, primul album de Crăciun. Tot acel decembrie ne-a fost luminat de bucuria ascultării colindelor iubitului tenor. Și cred că am urmărit concertul video de vreo trei ori. Într-un fel, tot aceeași bucurie m-a însoțit și pe parcursul lecturii. Atât doar că de la acel Crăciun, în familia noastră am primit ca binecuvântare doi băieți, care și ei, la rândul lor, sunt încântați să îl asculte pe Bocelli. Și mai ales cântând cu copiii: