Mama și copilul

Imediat după momentul în care am aflat că vom fi părinți, soțul meu mi-a dăruit „Mama și copilul” semnată de Emil și Herta Căpraru. Am citit-o înainte de a naște, dar mai ales am răsfoit-o în anii care au urmat. Dacă unele mămici îmi mărturiseau că de îndată ce li se pare ceva în neregulă cu copilul, caută pe net, pe vreun forum pentru mămici, trebuie să recunosc că acest „manual” este primul la care apelez eu. Chiar zilele trecute, când înainte de culcare am observat pe corpul băiețelului nostru mai mare bubițe, am răsfoit la paginile cu simptomele varicelei. Într-adevăr a doua zi doamna doctor ne-a confirmat diagnosticul.

Dintre multele cărți despre dezvoltarea, îngrijirea, alimentația și educația copilului aceasta este prima care am recomanda-o în calitate de părinți. Am dăruit nu mai puțin de opt exemplare unor tineri părinți care mai apoi ne relatau, recunoscători, „povestea” lor cu „Mama și copilul”.

mama si copilul

Anunțuri

Ordine în universul de acasă

20160507_130957 (1)

 

„Comoara de preț a unui om este munca”, spune versetul 27 din Proverbe 12, iar curățenia este o muncă, o muncă care pentru unii este o plăcere, iar pentru alții o adevărată corvoadă. Cred că mai este și o categorie cumva de mijloc – oameni care se simt bine în casa curată, însă cărora le este greu să presteze ei înșiși această muncă. Zilele trecute vorbeam cu o mămică care îmi spunea că decât să gătească, preferă să „întoarcă casa cu susul în jos”. Îmi place mult dedicația uneia dintre cărțile pe care vreau să le amintesc:

Am scris această carte pentru toți oamenii care prețuiesc viața care ne-a fost dată în dar de Dumnezeu, pentru a ne bucura deplin de ea, a trăi frumos, a fi sănătoși și fericiți, și a face și pe alții fericiți prin îndeplinirea datoriilor mici ale fiecărei zile.

Putem spune, așadar, că a face curățenie este una dintre „datoriile mici ale fiecărei zile”, cum scria Elena Pridie în a ei carte „Rețete pentru sănătatea noastră”. Dacă inițial am crezut că este o carte cu rețete vegetariene, ultimele capitole au fost chiar o surpriză pentru mine. De ce? Rar întâlnești sfaturi practice pentru gospodărie și administrarea resurselor personale și familiale într-un rețetar. Cartea aceasta pot spune că mi-a fost un îndrumar în primul an de căsnicie. Păstrez chiar o amintire frumoasă, când într-una din zile am mers într-un magazin universal din centru Aradului cu lista de vase și ustensile necesare în bucătărie enumerate de doamna Pridie. Vânzătoarele au zâmbit îngăduitor în timp ce enumeram unul după altul lucrurile de care aveam nevoie, realizând că sunt proaspăt căsătorită.

„Mai mult cu mai puțin” e o carte pledoarie pentru viața simplă. Identifică esențialul și elimină restul sau cu alte cuvinte: „Concentrați-vă pe esențial și debarasați-vă de tot ceea ce este în plus. Veți fi mai fericiți, mai puțin stresați și, surprinzător poate, mai productivi.” Leo Babauta ne dă îndrumări pas cu pas, concrete, nu doar la nivel de principiu. Cred că nu sunt singura persoană de aici care crede că zilele parcă „au intrat în sac”, cum spune un proverb. Și totuși, acest om demonstrează că se pot face o grămadă de lucruri, în condițiile în care ziua lui are același număr de ore cu zilele noastre. Cum spunea autorul – „totul se reduce la a-ți impune niște limite și la a te concentra asupra esențialului.”

Cât despre ultima carte, pe care mi-am dorit-o și pe care am început să o lecturez cu mult entuziasm, nu pot spune că am rezonat întotdeauna cu tot ce s-a scris în ea. Cred că la partea de „faci totul dintr-o dată și repede. După aceea, pentru tot restul vieții, nu va mai fii nevoie decât să alegi ce să păstrezi și ce să arunci” m-am pierdut. Și totuși această metodă a funcționat pentru milioane de clienți ai autoarei nu doar din Japonia, dovadă că este funcțională abordarea. Când în decembrie anul trecut am dat peste un articol care punea față în față două moduri de abordare a subiectului ordinii de acasă, parcă s-a făcut lumină. Desigur că nu suntem toți creați la fel, așa că poate de dorit este să avem o casă curată, ordine în universul de lângă noi, dat și ordine în universul interior.

Și dacă tot e primăvară, spor la primenirea casei!

 

Zile senine!