Ziua Copilului

Ziua Copilului este ziua tuturor copiilor.

1 iunie ne-a prins anul acesta în casă. Băieții noștri s-au întâlnit cu varicela – cel mare a scăpat de câteva zile iar cel mic, la 2 ani, e în focul erupției. Când într-una din nopți m-am trezit la el pentru că ardea de febră, gândul m-a dus la orfani, la copiii din centrele de plasament lipsiți de mângâierea unei mame sau brațele unui tată care să le aline durerea ori nesomnul în miez de noapte… Mă întrebam ce am putea face pentru acești micuți. Să ne îngrijim de nevoile lor, poate, și Dumnezeu care este Tatăl și Apărătorul lor ne va fi binevoitor.

Ziua Copilului este și ziua lor!

Eram doar un copil când l-am auzit prima dată pe unchiul meu recitând „Despărțirea”, de Costache Ioanid – povestea a doi frați orfani care urmau să fie înfiați de două familii diferite. „Loviți cât vreți, dar nu ne despărțiți!” strigau ei. Și atunci, ca și acum, de câte ori îmi aduc aminte de versurile acestea sfâșietor de triste, am lacrimi în ochi. Și mi se întâmplă des să îmi amintesc de ele de Ziua Copilului.

Dimineață am citit un text de pe blogul unui om deosebit, unul dintre puținii care poartă grija altora. M-am regăsit în povestea dumnealui. Pentru că îmi amintesc ca acum cireșele de la nenea Iacob când ziceam și noi ce ziceau și ei: „noi ziceam că nu-i dreptate pe lumea asta, adică ce, unii să aibă cireș de mai, iar alții nu, unii să aibă căpșuni, iar alții nici urmă, cu atât mai mult cu cât nedrept ni se părea că ăi de aveau aceste bunătăți erau în vârstă și nu le păsa de comoara din grădină, iar noi, copii năstrușnici și lihniți după vitamine, răbdam cu ochii printre uluci.” Ziua Copilului e și ziua mea! 😀

cirese

Zile de iunie cu bucurie!