Un bărbat pe nume Ove

Anul ăsta, de Zilele Aradului, mi-am luat Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman (Editura Art, Colecția Musai, 2017). Și vreau/trebuie să spun din capul locului că de multă vreme nu m-a mai prins atât de tare o poveste cum m-a prins istoria asta! Pentru că Un bărbat pe nume Ove e istoria unei vieți…

Cu doar câteva zile înainte să ajung la târgul orașului, citisem pe Lecturile Emei recenzia cărții ăsteia. Reacția a fost că mi-am dorit instant și foarte tare să am cartea. 🙂 În timp ce mă plimbam cu ai mei prin fața rafturilor Anticariatului Casa Literelor am dat peste volum – care se găsea de curând pe piață: era în folie, deci nou, așa că m-am considerat norocoasă și n-am mai stat pe gânduri.

Poate și pentru că mi-a fost dat să cunosc în viață un bărbat care semăna tare mult cu Ove, pur și simplu, citind pagină după pagină, am retrăit intens amintiri bine dosite în lăuntrul meu, amintiri care, pe de o parte, m-au făcut să zâmbesc, iar, pe de altă parte, să lăcrimez. Și Ove era genul omului de piatră, în aparență, dar cu inimă mare așa cum era și bunicul meu. Dar morocănosul Ove, la o adică, poate să renunțe la zgârcenia lui existențială și să fie generos foarte în fața unui copil, chiar dacă, în sine, condamnă și nu și-ar fi permis niciodată asemenea extravaganțe.

Fredrik Backman (n. 1981, Suedia) știe să spună foarte fain multe lucruri și din cauza asta ai impresia că o ține numai în citate. 🙂 Ai putea sublinia pe fiecare pagină, iar asta mi se pare extraordinar la un autor. Și-așa se face că de-a lungul lecturii mi-am notat mai multe paragrafe care mi-au plăcut și care într-un fel fac o radiografie a societății sau a familiei sau a vieții lui Ove. A noastră, a tuturor, și a lui Ove.

Casa e un pic prea mare pentru el și nevastă-sa, o cam recunoaște și el. Dar e plătită. Nici măcar o coroană credit. Ceea ce, cu siguranță, nu se poate spune despre fifizonul ăla de vizavi. În ziua de azi, totu-i pe credit, știe el foarte bine. Așa fac toți. Dar Ove și-a plătit creditul. Și-a făcut datoria. A muncit. O zi de concediu medical nu și-a luat. A pus umărul la nevoie. Și-a asumat ceva responsabilități. Nimeni nu mai face asta. Nimeni nu-și mai asumă nimic. Nimeni nu mai vrea să muncească. O țară plină de oameni care nu vor nimic altceva decât să ia prânzul toată ziua.

Pe podea în sufragerie se află una din cutiile cu lucruri „bune la ceva” ale lui Ove. Așa e împărțită casa lor: toate lucrurile cumpărate de nevasta lui Ove sunt „frumoase” sau „plăcute”. Tot ce cumpără Ove este „bun la ceva”. Lucruri care au un rost. Le ține în două cutii, cutia mare cu lucruri „bune la ceva” și cutia mică. Asta-i cea mică – șuruburi, cuie, chei și altele. Oamenii nu mai țin lucruri folositoare în ziua de azi. Au numai rahaturi. Douăzeci de perechi de pantofi, dar nu știu niciodată unde e încălțătorul. Toată casa le e plină de cuptoare cu microunde și televizoare plate, dar nu ar știi ce fel de bolț de ancorare se folosește pe un perete din beton nici dacă i-ai amenința cu un cutter.

Momentele în care intră în scenă și soția lui sunt atât de duioase – un fel de duioșie nu-știu-cum, care duce cu gândul la legămintele alea mari rostite în fața altarului. După moartea ei, Ove, însingurat, o „caută” în felul lui.

Rămâne țintuit locului, cu mâinile în buzunare uitându-se la ea. În cele din urmă pune încetișor mâna pe piatra de căpătâi  și o mângâie tandru dintr-o parte în cealaltă, de parcă i-ar fi dezmierdat obrazul.
–  Mi-e dor de tine! șoptește el.
Se fac șase luni de când a murit. Iar Ove încă mai controlează caloriferele de două ori pe zi, să vadă dacă nu cumva a dat ea căldură mai tare pe furiș.

De partea ei, Sonja rememorează prima lor întâlnire, într-o călătorie cu trenul, din întâmplare; prima ieșire în oraș; prima vizită la tatăl ei și altele. Iar toate astea sunt încărcate de un farmec aparte. Mă întreb – și cred că subiectul ăsta poate face o discuție amplă – dacă nu cumva Sonja a fost atrasă de un bărbat ca Ove – din cale-afară de nepotrivit pentru ea, după părerea celor din jurul lor – pentru că își iubea tatăl, un alt mare taciturn și el. Pentru că, știm bine, mai toate fetițele își doresc în copilărie să se căsătorească cu (un băiat ca) tatăl lor, nu?! Iar când asta chiar li se întâmplă… 🙂

Ove știa prea bine că prietenii ei nu pricepeau de ce s-ar trezi în fiecare dimineață și ar hotărâ de bunăvoie să își petreacă ziua cu el. Nici el nu înțelegea de ce. El îi construia un raft, iar ea îl umplea cu cărți ale unor oameni care scriau pagini întregi despre sentimente. Ove înțelegea lucrurile pe care le putea vedea și pe care le putea atinge. Beton și ciment. Sticlă și oțel. Unelte. Lucruri pe care le puteai desluși. Înțelegea unghiurile drepte și instrucțiunile clare. Machete și schițe. Lucruri care puteau fi desenate pe hârtie. Pentru el totul era alb sau negru. Iar ea era culoare. Toată culoarea lui.

Oamenii ziceau mereu că Ove și nevastă-sa sunt diferiți ca ziua de noapte. Ove înțelegea, firește, că voiau să spună că el e noaptea. Dar nu-i păsa. Pe nevastă-sa o distra întotdeauna când auzea asta și, chicotind, spunea că lumea zice așa doar pentru că Ove era prea zgârcit ca să aprindă soarele.

Ove nu a înțeles niciodată de ce Sonja îl alesese pe el. Ei îi plăceau doar lucruri abstracte – cărți, muzică și cuvinte curioase. Ove era un om al concretului. Lui îi plăceau șurubelnițele și filtrele de ulei. El mergea prin viață cu mâinile în buzunare. Ea dansând.

 

Deși e o lectură ușoară – eu, de exemplu, am citit-o și în timp ce învârteam în zacuscă 🙂 – mi se pare că sunt multe în romanul ăsta despre care merită vorbit – de la cum scrie Fredrik Backman până la ce scrie Fredrik Backman. Dintr-un motiv sau altul, despre toate astea eu, acum, nu știu cum să scriu. Mă gândesc că, într-un fel, ăsta e și semnul că mă aflu în fața unui roman mare. Chestiune care explică succesul pe care En man som heter Ove îl înregistrează încă – după ce a apărut în Suedia, în 2012.

P.S.

Vestea bună e că la Gaudeamus, zilele astea, se va lansa un al doilea roman de Fredrik Backman, tot în colecția Musai: Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău.

Reclame

3 gânduri despre “Un bărbat pe nume Ove

  1. Narcisa

    vreau să îți spun un secret: după ce ai postat recenzia ta am dat fuga și mi-am luat și eu cartea de la Cărturești. iar acum mi-am comandat deja volumul următor.

    mersi fain pentru recomandare!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s