Varia

Our summer bucket list

Îmi plac listele cu lucruri de făcut, chiar dacă de obicei nu reușesc să le și duc la îndeplinire întru totul. Pentru vacanța asta de vară mi-am propus câteva lucruri pe care tare mult aș vrea să le facem împreună cu copiii. Rămâne de văzut în septembrie, la finalul verii, câte dintre ele vom fi reușit să bifăm. Le enumăr aleatoriu:

  1. plimbări la pas seara, în weekend, prin cartier
  2. baie în piscină (după ce vom cumpăra una pentru copii)
  3. baloane de săpun
  4. înălțat zmee
  5. pistă pentru mașinuțe în curte
  6. castele la grămada de nisip
  7. zile la țară la bunici
  8. ierbar
  9. jurnal de vacanță pentru cel mare
  10. să le citesc Cartea păsărilor pentru copii, de Thornton W. Burgess
  11. înghețată
  12. limonadă cu mentă
  13. zile petrecute cu verișorii
  14. de urcat la cetate la Șoimoș
  15. grădinărit
  16. pistoale cu apă
  17. desene cu creta pe trotuarul din fața casei
  18. o zi la Pony Club
  19. curs de înot pentru băieți
  20. picnic în curte
  21. ședință foto cu familia
  22. ieșire la pădure cu bicicletele
  23. înscriere la Biblioteca Județeană
  24. cort din pături
  25. povești înainte de culcare

viata la tara

Reclame
Varia

Sărbătorind. Ziua Internațională a Fericirii

Pe 20 martie celebrăm Ziua Internațională a Fericirii. Sigur, ne rămâne încă să stabilim ce e fericirea – nu ne-am prea decis… – dar, hai să fim pozitivi astăzi, incertitudinea asta nu ne împiedică să sărbătorim cum se cuvine:

Am preluat de pe e-frumos.ro o poezie de Benone Burtescu, Nepotrivirea noastră (aici în lectura autorului) – despre care cred că, deși nu pare, se potrivește de minune cu subiectul zilei:

Tu, fiecărei clipe-i storci savoarea,
Eu prăpădesc vecia să cresc floarea.
Tu, fiecăruia ii ceri plăcerea,
Eu umblu lumea să-i trăiesc durerea.
Tu te opreşti să guşti cât e de bine,
Eu trec grăbit, nemulţumit de mine.
Tu râzi acolo,unde să râdă toţi se strâng,
Eu peste miez de noapte mă lupt să numai plâng.
Tu-ncerci s-aprinzi un foc din oricare scânteie,
Eu sting o vâlvătaie cu-n gest, cu o idee.
Tu strângi ce ţi se dă, trăiesti printre oferte,
Eu risipesc ce am, destinul să mă certe.
Te muţi acolo unde consumi de fericire,
Eu meşteresc aici, la rostul de iubire.

Şi vom rămâne aşa, frumoasă neunire,
Tu arşita plăcerii,
Eu umbra de iubire!
Şi vom rămâne aşa, poem fără cuvinte,
Aprindere sublimă şi stingere cuminte…

Varia

La început de vară

„Iată, fiii sunt o moștenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.” De la finalul lunii lui Florar, familia noastră este mai bogată. Dumnezeu a trimis în familia noastră încă o fetiță, o minune de fetiță. Se zice din bătrâni că fetițele se grăbesc și se nasc înainte de termen, dar nu tot așa a fost și cu iubita noastră. A venit pe lume într-o duminică însorită, pe la amiază, după doar câteva ore de travaliu. Suntem atât de recunoscători pentru ea!

Băieții au intrat în vacanță – pentru fiul cel mare e ultima vacanță „grădinară” înainte de a merge la școală (oare când au zburat atât de repede anii?!) – așa că plănuim să ne bucurăm din plin de ea.

Mi-aș dori să trec mai des pe aici, dar nu prea știu în ce măsură voi și reuși asta 🙂 Până atunci, însă, vă doresc zile de vară tihnite!

Varia

La Londra

De mai multă vreme aveam în plan să notez aici unul dintre cele mai frumoase lucruri care ni s-a întâmplat anul trecut. Eu și soțul meu, la 8 ani de căsătorie, am primit în dar, de la o mână de prieteni foarte dragi nouă, o vacanță de patru zile la Londra – la începutul lui Decembrie. Deși am plecat cu inima strânsă și puțin stresați, am avut un timp de vis! Din toate punctele de vedere.

20171130_202906.jpg

După zborul Timișoara-Londra, ne-am cazat la Saint Simeon Hotel, South Kensington, aflat în zona centrală a Londrei, la câteva minute doar de stația de metrou Gloucester. Practic, cazarea la Saint Simeon a fost în sine o experiență fabuloasă.

Ce am reușit să vizităm, cu indicațiile prețioase ale unui prieten, fără de care excursia noastră acolo nu ar fi fost atât de bogată în amintiri: Buckingham Palace, Palace of Westminster, Westminster Abbey, Westminster Cathedral, Tower of London, Trafalgar Square, National Gallery, St Martin in the Fields Church, Tower Bridge, British Museum, St Paul’s Cathedral, Kensington Palace, London’s Eye, Tate Modern, St James’s Park, British Library. La toate astea, alături de obiectivele care probabil mi-au scăpat, se poate adăuga drumul bătut la pas de-a lungul Tamisei.

20171202_112125

Pe platoul din fața intrării la National Gallery, după ce am urcat treptele dinspre monumentul amiralului Nelson, mai mulți artiști stradali își făceau ziua pe acolo. Unul dintre ei desena cu cretă colorată într-un careu mare drapelele statelor lumii. Ne-am oprit în dreptul lui, iar soțul meu a făcut o remarcă: „Uite, Lidia, steagul României lipsește!”. La care artistul a răspuns sec, pe românește: „E în dreapta, jos.” Ne-a surprins asta, am schimbat două vorbe cu el și am plecat mai departe.

20171202_123421

Dar peste toate aceste experiențe de neuitat, cel mai mult mi-a plăcut concertul de colinde al copiilor de la Libera. Foarte, foarte frumos! Ascultând copiii cântând (cel mai mic dintre ei avea doar 8 ani) mă gândeam la ce sacrificii au făcut, poate câteva zeci de ore de repetiții. Catedrala maiestuoasă, copiii în robe albe, liniștea solemnă, versurile cântecelor – toate astea m-au transpus într-un univers magic.

20171201_113536

De final, o piesă de la Libera care mi-a plăcut tare mult și pe care v-o dedic cu mare drag:

Carte

Un bărbat pe nume Ove

Anul ăsta, de Zilele Aradului, mi-am luat Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman (Editura Art, Colecția Musai, 2017). Și vreau/trebuie să spun din capul locului că de multă vreme nu m-a mai prins atât de tare o poveste cum m-a prins istoria asta! Pentru că Un bărbat pe nume Ove e istoria unei vieți…

Cu doar câteva zile înainte să ajung la târgul orașului, citisem pe Lecturile Emei recenzia cărții ăsteia. Reacția a fost că mi-am dorit instant și foarte tare să am cartea. 🙂 În timp ce mă plimbam cu ai mei prin fața rafturilor Anticariatului Casa Literelor am dat peste volum – care se găsea de curând pe piață: era în folie, deci nou, așa că m-am considerat norocoasă și n-am mai stat pe gânduri.

Poate și pentru că mi-a fost dat să cunosc în viață un bărbat care semăna tare mult cu Ove, pur și simplu, citind pagină după pagină, am retrăit intens amintiri bine dosite în lăuntrul meu, amintiri care, pe de o parte, m-au făcut să zâmbesc, iar, pe de altă parte, să lăcrimez. Și Ove era genul omului de piatră, în aparență, dar cu inimă mare așa cum era și bunicul meu. Dar morocănosul Ove, la o adică, poate să renunțe la zgârcenia lui existențială și să fie generos foarte în fața unui copil, chiar dacă, în sine, condamnă și nu și-ar fi permis niciodată asemenea extravaganțe.

Fredrik Backman (n. 1981, Suedia) știe să spună foarte fain multe lucruri și din cauza asta ai impresia că o ține numai în citate. 🙂 Ai putea sublinia pe fiecare pagină, iar asta mi se pare extraordinar la un autor. Și-așa se face că de-a lungul lecturii mi-am notat mai multe paragrafe care mi-au plăcut și care într-un fel fac o radiografie a societății sau a familiei sau a vieții lui Ove. A noastră, a tuturor, și a lui Ove.

Casa e un pic prea mare pentru el și nevastă-sa, o cam recunoaște și el. Dar e plătită. Nici măcar o coroană credit. Ceea ce, cu siguranță, nu se poate spune despre fifizonul ăla de vizavi. În ziua de azi, totu-i pe credit, știe el foarte bine. Așa fac toți. Dar Ove și-a plătit creditul. Și-a făcut datoria. A muncit. O zi de concediu medical nu și-a luat. A pus umărul la nevoie. Și-a asumat ceva responsabilități. Nimeni nu mai face asta. Nimeni nu-și mai asumă nimic. Nimeni nu mai vrea să muncească. O țară plină de oameni care nu vor nimic altceva decât să ia prânzul toată ziua.

Pe podea în sufragerie se află una din cutiile cu lucruri „bune la ceva” ale lui Ove. Așa e împărțită casa lor: toate lucrurile cumpărate de nevasta lui Ove sunt „frumoase” sau „plăcute”. Tot ce cumpără Ove este „bun la ceva”. Lucruri care au un rost. Le ține în două cutii, cutia mare cu lucruri „bune la ceva” și cutia mică. Asta-i cea mică – șuruburi, cuie, chei și altele. Oamenii nu mai țin lucruri folositoare în ziua de azi. Au numai rahaturi. Douăzeci de perechi de pantofi, dar nu știu niciodată unde e încălțătorul. Toată casa le e plină de cuptoare cu microunde și televizoare plate, dar nu ar știi ce fel de bolț de ancorare se folosește pe un perete din beton nici dacă i-ai amenința cu un cutter.

Momentele în care intră în scenă și soția lui sunt atât de duioase – un fel de duioșie nu-știu-cum, care duce cu gândul la legămintele alea mari rostite în fața altarului. După moartea ei, Ove, însingurat, o „caută” în felul lui.

Rămâne țintuit locului, cu mâinile în buzunare uitându-se la ea. În cele din urmă pune încetișor mâna pe piatra de căpătâi  și o mângâie tandru dintr-o parte în cealaltă, de parcă i-ar fi dezmierdat obrazul.
–  Mi-e dor de tine! șoptește el.
Se fac șase luni de când a murit. Iar Ove încă mai controlează caloriferele de două ori pe zi, să vadă dacă nu cumva a dat ea căldură mai tare pe furiș.

De partea ei, Sonja rememorează prima lor întâlnire, într-o călătorie cu trenul, din întâmplare; prima ieșire în oraș; prima vizită la tatăl ei și altele. Iar toate astea sunt încărcate de un farmec aparte. Mă întreb – și cred că subiectul ăsta poate face o discuție amplă – dacă nu cumva Sonja a fost atrasă de un bărbat ca Ove – din cale-afară de nepotrivit pentru ea, după părerea celor din jurul lor – pentru că își iubea tatăl, un alt mare taciturn și el. Pentru că, știm bine, mai toate fetițele își doresc în copilărie să se căsătorească cu (un băiat ca) tatăl lor, nu?! Iar când asta chiar li se întâmplă… 🙂

Ove știa prea bine că prietenii ei nu pricepeau de ce s-ar trezi în fiecare dimineață și ar hotărâ de bunăvoie să își petreacă ziua cu el. Nici el nu înțelegea de ce. El îi construia un raft, iar ea îl umplea cu cărți ale unor oameni care scriau pagini întregi despre sentimente. Ove înțelegea lucrurile pe care le putea vedea și pe care le putea atinge. Beton și ciment. Sticlă și oțel. Unelte. Lucruri pe care le puteai desluși. Înțelegea unghiurile drepte și instrucțiunile clare. Machete și schițe. Lucruri care puteau fi desenate pe hârtie. Pentru el totul era alb sau negru. Iar ea era culoare. Toată culoarea lui.

Oamenii ziceau mereu că Ove și nevastă-sa sunt diferiți ca ziua de noapte. Ove înțelegea, firește, că voiau să spună că el e noaptea. Dar nu-i păsa. Pe nevastă-sa o distra întotdeauna când auzea asta și, chicotind, spunea că lumea zice așa doar pentru că Ove era prea zgârcit ca să aprindă soarele.

Ove nu a înțeles niciodată de ce Sonja îl alesese pe el. Ei îi plăceau doar lucruri abstracte – cărți, muzică și cuvinte curioase. Ove era un om al concretului. Lui îi plăceau șurubelnițele și filtrele de ulei. El mergea prin viață cu mâinile în buzunare. Ea dansând.

 

Deși e o lectură ușoară – eu, de exemplu, am citit-o și în timp ce învârteam în zacuscă 🙂 – mi se pare că sunt multe în romanul ăsta despre care merită vorbit – de la cum scrie Fredrik Backman până la ce scrie Fredrik Backman. Dintr-un motiv sau altul, despre toate astea eu, acum, nu știu cum să scriu. Mă gândesc că, într-un fel, ăsta e și semnul că mă aflu în fața unui roman mare. Chestiune care explică succesul pe care En man som heter Ove îl înregistrează încă – după ce a apărut în Suedia, în 2012.

P.S.

Vestea bună e că la Gaudeamus, zilele astea, se va lansa un al doilea roman de Fredrik Backman, tot în colecția Musai: Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău.