Mama și copilul

Imediat după momentul în care am aflat că vom fi părinți, soțul meu mi-a dăruit „Mama și copilul” semnată de Emil și Herta Căpraru. Am citit-o înainte de a naște, dar mai ales am răsfoit-o în anii care au urmat. Dacă unele mămici îmi mărturiseau că de îndată ce li se pare ceva în neregulă cu copilul, caută pe net, pe vreun forum pentru mămici, trebuie să recunosc că acest „manual” este primul la care apelez eu. Chiar zilele trecute, când înainte de culcare am observat pe corpul băiețelului nostru mai mare bubițe, am răsfoit la paginile cu simptomele varicelei. Într-adevăr a doua zi doamna doctor ne-a confirmat diagnosticul.

Dintre multele cărți despre dezvoltarea, îngrijirea, alimentația și educația copilului aceasta este prima care am recomanda-o în calitate de părinți. Am dăruit nu mai puțin de opt exemplare unor tineri părinți care mai apoi ne relatau, recunoscători, „povestea” lor cu „Mama și copilul”.

mama si copilul

Wishlist la început de 2016

După o lună de la ultima postare, din nou despre cărți și planuri de citit. De data asta, la început de an – 2016.

Anul trecut, pe vremea asta, începusem să le citim copiilor textul zilei din Biblia în fiecare zi pentru copii povestită de Rhona Davies și ilustrată de Marcin Piwowarski (Noua Speranță, 2008). Am citit ce am citit, dar cu timpul ne-am lăsat păgubași… Anul ăsta vrem să o luăm de la capăt! Și îmi pun speranța mai mult în soțul meu decât în mine dacă și-așa și-a pus canon: să nu mai citească nici o carte până nu termină de citit Biblia. 😀

biblia in fiecare zi pentru copii

Apoi, de anul ăsta, pe listă e și Watership Down a lui Richard Adams. Cartea a apărut la începutul anilor ’70 și e din 2012 în limba română (trad. Dana Ligia Ilin, ed. Humanitas), dar ceea ce m-a determinat să o citesc a fost entuziasmul Elenei de la Gribook – pe care o urmăresc tacit dar tenace de mai multă vreme.

Richard Adams Watership Down

Mai pun pe listă două titluri minunate apărute de curând – povești despre și cu Nașterea Domnului:

copilaria lui isus

și

legene despre isus

Doamne,-ajută! și Mulți ani buni! 🙂

Note: jucării pentru copii, cărți pentru copii și Jamie Oliver pentru mami

Timpul trece și îmi găsesc tot mai greu acele câteva minute libere pentru blog. De fapt, din mai multe motive familia noastră trece printr-o perioadă complicată – îmi dau seama perfect de asta – în timp ce gestionarea timpului nu este încă unul dintre punctele noastre forte deși, pentru binele tuturor, în perioada asta ar fi trebuit să fim performeri la capitolul ăsta. În fine, câte ceva, pe scurt, despre la ce mi-a fost mintea zilele astea.

Se apropie Crăciunul și, mai mult ca în alți ani, ne gândim să le facem o surpriză copiilor. Pentru asta, evident, ne uităm (și) după jucării! Am găsit că de astăzi – 23 noiembrie – a intrat în oferta Lidl – magazinul ăla de unde ne cumpărăm (încă) scutecele 😛 – Lumea jucăriilor. De aici am făcut o listă lungă. Mai vedem noi cu ce vom rămâne până la urmă… 🙂 Până acum se pare că vom rămâne cel puțin cu Set autostradă din lemn, 80 piese de la PLAYTIVE® JUNIOR – pagina produsului în germană e mult mai bogată în informații.

playtive-junior-holz-eisenbahn-oder-autobahn-80-teilig--11

Apoi. Ieri, duminică, a fost ultima zi de Gaudeamus: multe cărți minate și multe la preț accesibil. Ce mi-aș fi cumpărat dacă aș fi ajuns la târg?! Păi, în primul rând, sigur mi-aș fi luat de la Editura Univers cartea lui K.J. Mecklenfeld, Hendrick de Mol și Planeta de Aur. La întrebarea de ce? am să răspund atunci când voi scrie despre povestea asta – evident, după ce ne-o vom cumpăra. Până atunci, vă recomand să citiți mai multe despre minunăția asta pe Planeta de aur.

hendrik-de-mol-și-planeta-de-aur

Ca să rămân în zona cărților pentru copii, iată lista cărților care mi-ar fi intrat fără doar și poate în sacoșă – și ca să fie o listă rezonabilă, am să enumăr doar cărțile semnate de autori români ( dacă tot ne apropiem de 1 Decembrie, Ziua României, naționalism, alea, alea… 😀 ):

ela cea fara de cuvinteEla cea fără de cuvinte de Victoria Pătrașcu cu ilustrații de Cristiana Radu – credem că e singura carte de Victoria Pătrașcu care ne lipsește. Trebuie să o avem și pe asta! Recomand din toată inima și celălalt volum semnat de Victoria Pătrașcu cu ilustrații de Livia Coloji, Stejarul pitic, cel mai bun tătic! care a apărut tot la Editura Cartea Copiilor – soțul meu îmi reamintește că Poveste de iarnă, dacă nu greșesc, ultima dintre cele cinci povestiri, nu se uită: e „colosală” ca să-l citez pe el.

luli si casuta din copacLuli și căsuța din copac de Iulia Iordan cu ilustrații de Cristiana Radu – prima carte a Iuliei Iordan, Călătorie printre ierburi și lumină cu ilustrații tot de Cristiana Radu, a apărut odată cu Stejarul pitic, cel mai bun tătic! a Victoriei Pătrașcu, la aceeași editură: îmi amintesc că le-am comandat deodată și amândouă în ediții cartonate. Ne-a plăcut de Luli în Călătorie… și mai vrem! 😀 Dar de Iulia Iordan mai vrem ceva: a apărut la Editura Vellant (va fi în curând și la librăriile din țară), e cu ilustrații de Veronica Neacșu și e genul de carte interactivă – povesti din calendarPovești din calendar: se spune că sunt texte culese și repovestite de Iulia Iordan, douăzeci și două de feluri de a călători în timp pe vremea când Dumnezeu și sfinții se plimbau pe pământ, când zăpada nu avea culoare sau pe vremea când Ileana Cosânzeana pocnea din biciul ei fermecat pentru a-și transforma palatele într-un măr de aur. Nu știm încă prea multe, suntem însă tare curioși – revenim!

super sunt un gandacSuper! Sunt un gândac! de Ciprian Măceșaru cu ilustrațiile autorului – o carte pentru copii zglobii și oameni mari ștrengari care m-a făcut curioasă (deși detest, urăsc, mi-e frică, mi-e… nu-știu-cum, nu suport gândacii!) mai ales pentru ilustrații. Eu știam că Ciprian Măceșaru e poet și romancier, iar soțul meu mi-l recomanda într-o carte dialog epistolar cu Dan C. Mihăilescu despre răbdare, nerăbdare și multe altele, Despre nerăbdarea de a fi răbdător, apărută anul trecut tot la Editura Humanitas – nicidecum grafician…

enciclopedia zmeilorEnciclopedia zmeilor de Mircea Cărtărescu cu ilustrații de Tudor Banuș – știu, nu e o carte nouă, cartea nouă de Mircea Cărtărescu e Solenoid, care are peste 800 de pagini, o copertă frumoasă și s-a vândut uluitor în peste 1000 de exemplare la târg. ( Vedeți că știu?! 😛 ) Totuși, înainte de Solenoid, eu m-aș grăbi să cumpăr Enciclopedia… Am răsfoit-o de câteva ori – o tot răsfoiesc când trec pe la Cărturești – și de fiecare dată ajung la aceeași concluzie: că e impresionantă și o vreau!

În încheiere: am primit azi Save with Jamie / Economisește cu Jamie (Curtea Veche Publishing, 2014) – prima carte de Jamie Oliver pe care o am: cumpără isteț, gătește inteligent, irosește mai puțin – 120 de rețete gustoase și ieftine. Doar atât: e wow! Iar acum vreau și Comfort Food. 😀

jamie oliver save with jamie

Seria de autor Éric-Emmanuel Schmitt

Éric-Emmanuel Schmitt este unul dintre scriitorii mei favoriți – nu pot uita cât de tare m-a răvășit Oscar și Tanti Roz și ce povestiri puternice am citit în Concert în memoria unui înger. De fapt, mi-am amintit de scriitorul francez după ce am văzut poza de mai jos pe facebook-ul Librăriei Humanitas de la Cișmigiu:

Éric-Emmanuel Schmitt libraria humanitas de la cismigiu

La editura Humanitas Fiction se derulează o serie de autor – Seria de autor Éric-Emmanuel Schmitt – care cuprinde până acum 11 titluri:

  1. Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri
  2. Pe când eram o operă de artă
  3. Oscar și Tanti Roz
  4. Concert în memoria unui înger
  5. Milarepa
  6. Domnul Ibrahim și florile din Coran
  7. Visătoarea din Ostende
  8. Cei doi domni din Bruxelles
  9. Elixirul dragostei
  10. Evanghelia după Pilat
  11. Femeia în fața oglinzii

Ultimul titlu – Femeia în fața oglinzii – e foarte recent și pentru prima dată tradus în limba română, probabil cu lansare săptămâna viitoare la Gaudeamus. Nu am citit chiar toate cărțile lui Éric-Emmanuel Schmitt pe care le avem în limba română – deși îmi doresc – dar ce am citit am și făcut cadou. 😀

Poate ar mai trebui să spun că Oscar și Tanti Roz a apărut și în lectura lui Marius Manole la editura Humanitas Multimedia – informație sigur prețioasă pentru cele care sunt pasionate de audiobook-uri. ( Poate voi și scrie cândva despre audiobook-urile noastre! 🙂 )

oscar si tanti roz marius manole

Andrea Bocelli – un destin vivace: Muzica tăcerii

Pe 15 octombrie 1998, la New York, Rudy Giuliani, primarul metropolei americane, i-a înmânat tenorului Andrea Bocelli mărul de cristal, simbolul premiului Crystal Apple Awards, acordat unor personalități din lumea artelor – true global citizens – în semn de recunoștință pentru aportul lor la îmbunătățirea stării lumii. Erau anii următori apariției albumului Romanza (Philips Universal, 1995; Con te partirò cu Sarah Brightman, Vivo per lei, Caruso, Le tue parole și toate celelalte piese) care se vindea în neștire (peste 20 de milioane de exemplare…) și aduna premii după premii. În discursul de mulțumire pentru acest premiu, Andrea Bocelli spunea într-o engleză șchiopătată că viața este un mister minunat de care el s-a convins și

într-o zi, cine știe, poate îmi va veni în minte să scriu o carte care să spună istoria vieții mele, ca să potolesc curiozitatea fiilor mei, a nepoților mei, ca să-mi petrec cu ceva timpul care, în cabinele teatrelor sau ale studiourilor de televiziune, chiar nu trece; sau ca să le dezvălui urmașilor ascunsul mister care a îndrumat un copil orb, născut și crescut într-un sătuc izolat de la hotarele ținutului Maremma, spre niveluri atât de râvnite, încât depășesc limitele celei mai învăpăiate fantezii.

Muzica tăcerii, roman autobiografic, pune în lumină incredibila poveste de viață a lui Andrea Bocelli, The World’s Most Beloved Tenor. Cartea a fost tradusă de Cornelia Dumitru și a apărut în românește la Curtea Veche Publishing în 2013, anul în care îndrăgitul tenor a cântat pentru prima dată în România. Volumul de peste 250 de pagini prezintă biografia tenorului printr-o scriitură captivantă și, pentru mine, memorabilă.

muzica tacerii

Andrea Bocelli s-a născut pe 22 septembrie 1958 în familia lui Alessandro și Edi Bocelli, micul copilaș fiind purtat din primele zile de viață pe la mai mulți medici, care într-un final i-au pus diagnosticul de glaucom congenital. La vârsta de doisprezece ani își pierde complet vederea, iar episodul e descris și pe paginile cărții, avându-l protagonist pe micul Amos, un moment sfâșietor de-a dreptul. În ciuda previziunilor medicilor, care i-au avertizat pe părinți încă înaintea nașterii de posibilitatea aducerii pe lume a unui copil cu dizabilități, soții Bocelli aleg ca acesta să trăiască. Viața i-a purtat însă, de-a lungul anilor, de la deznădejdea cea mai cruntă la bucuriile cele mai neimaginate.

De-a lungul lecturii au fost multe pasajele care mi-au plăcut într-un mod deosebit și pe care mi le-am însemnat.

Cel care crede în prietenie și capătă încredere în semenii lui are, de obicei, o dispoziție atât de deschisă și de pozitivă, încât trezește imediat simpatie și respect, înlăturând orice motiv de suspiciune, drept pentru care relațiile înaintează repede pe făgașele onestității și cordialității. Încrederea este, cu adevărat, un dar prețios, care duce spre fericire: fericit este orbul care are încredere în spațiul care îl înconjoară, surdul care are încredere în armonia care îl acompaniază; omul care are încredere în sine însuși și în cei apropiați este fericit și în fiecare zi mulțumește pentru existența sa.

Când în preajma examenelor de bacalaureat Amos rămâne fără mentor (domnișoara care îl ajuta pe Amos se căsătorește), apare domnul Ettore în cadru; fost director al Băncii Populare Agricole din Lajatico, el încetase de câteva zile să mai lucreze și se pensionase. Era genul de om care

punea în discuție orice, demonta orice certitudine a băiatului, orice idee fixă, orice formă de fanatism tineresc; îl hrănea cu nectarul dubiului, care la început poate aduce neliniștea și rătăcirea, însă apoi îmbată și dăruiește bucurie, pentru că îndoiala nu te ajută numai să crești, ci mai presus de orice te eliberează de insuportabila sclavie a obligației de a avea dreptate cu orice preț. Astfel, încet, Amos a început să perceapă un sentiment de pace pe care nu-l mai încercase niciodată înainte și cu acest spirit nou s-a simțit mai puternic și mai curajos, pentru că pacea este un bastion fără seamăn, care se fortifică mai mult cu fiecare atac și nimeni nu-l poate cuceri în afară de conștiința care l-a ridicat și care, prin urmare, îi cunoaște toate secretele.

Mai târziu, în perioada pregătirilor pentru căsătorie, când logodnica sa a căzut de acord să se declare credincioasă, deși tatăl ei îi insuflase din copilărie un sentiment anticlerical, o antipatie pentru toate manifestările exterioare ale cultului, Amos percepea această atitudine drept singura pată a unei devoțiuni aproape absolute pe care fata o dovedise de la primele întâlniri.

Cum o voi putea face să înțeleagă necesitatea, importanța, bucuria de a pleca rațiunile intelectului în fața celor ale credinței? Și dacă în fața ei s-au plecat mințile cele mai raționale, mințile cele mai luminate ale omenirii, cum și de ce să ne folosim și să ne risipim sărmana noastră inteligență ca să dăm la iveală incoerența purtării preoților, futilitatea serviciilor religioase, ca să luăm în zeflemea credulitatea celor simpli, în loc să facem un act de umilință intelectuală și să mărturisim acea sărăcie în duh pe care ne-a recomandă Iisus din Nazaret în Predica de pe munte?

Într-o scrisoare adresată maestrului său de canto, Amos își exprima recunoștința pentru sfatul atât de înțelept, altădată perceput drept un mit, de a păstra o liniște deplină înaintea unui concert. În singurătatea camerei sale, în timpul îndelungilor sale ore de tăcere deplină, era recunoscător pentru îndrumarea prețioasă.

Nu știu cum să vă mulțumesc fiindcă mi-ați recomandat călduros disciplina tăcerii; cu siguranță este folositoare pentru voce, dar și mai folositoare pentru spirit, care învață să se cunoască mai bine atunci când e singur și înțelege mai bine decât alții cât de zgomotos se varsă unul într-altul puhoaiele cuvintelor. Câte lucruri inutile, câte absurdități și câte lucruri importante, în schimb se pierd din cauza unei indiferențe nejustificabile față de rațiunile interlocutorului, deși această indiferență este pricinuită de frica de a nu fi spus destul sau de a nu fi fost destul de convingători! Câte lucruri am învățat maestre, și câte surprize îmi va rezerva pe viitor muzica tăcerii!

Și nu în ultimul rând un citat despre valoarea unui artist care

este invers proporțională cu suma nevoilor sale, a exigențelor și a capriciilor sale, pentru că artistul autentic se hrănește esențialmente din propria artă care este de ajuns să-l facă să se simtă fericit și complet satisfăcut.

De Andrea Bocelli mă leagă amintirea primului Crăciun sărbătorit în familia noastră. Eram în 2009 iar Andrea Bocelli își lansa My Christmas, primul album de Crăciun. Tot acel decembrie ne-a fost luminat de bucuria ascultării colindelor iubitului tenor. Și cred că am urmărit concertul video de vreo trei ori. Într-un fel, tot aceeași bucurie m-a însoțit și pe parcursul lecturii. Atât doar că de la acel Crăciun, în familia noastră am primit ca binecuvântare doi băieți, care și ei, la rândul lor, sunt încântați să îl asculte pe Bocelli. Și mai ales cântând cu copiii:

O salată ca în cartea de poezii

Răsfoind cărți pentru copii în Cărturești, în căutarea a ceva noutăți, am dat peste „Greta și rețetele ei” de Simona Epure, o carte splendidă de rețete scrise sub forma unor poezii pentru copii, la un preț foarte bun – 11,90 lei. Și pentru că amândoi băieții răspund cu entuziasm când e vorba să mă ajute ceva la bucătărie, am zis că ar fi o surpriză plăcută pentru ei. Însă, nu a fost plăcută numai pentru ei: nu mă așteptam să îmi placă și mie atât de mult. 🙂 Iar pentru că le-am promis că vom face o rețetă din ea, înainte de somnul de amiază, am gătit poezia „Salată asortată”: Titus a rupt salata, în timp ce Dominic ne-a ajutat… stând cuminte.

salata asortata 1

Ceea ce face farmecul acestor rețete e faptul că sunt puse în versuri. Așadar, un mare plus pentru copii. Recunosc, deocamdată pot număra pe degete cărțile de poezii pentru cei mici din biblioteca familiei noastre, dar în curând vom „remedia” problema și vom reveni asupra subiectului. 🙂

salata reteta

Lecturând într-o seară cele 30 și ceva de pagini desenate și fine ale cărții (că îți vine să o tot ții în mână!), am urmărit și gramajele indicate în poeziile-rețete – întrebarea era dacă se putea sau nu găti o rețetă urmând indicațiile date. Și, bucurie mare!, am constatat că da!, se poate.

salata impreuna

Pentru că de mic copil îmi plăcea să stau pe lângă mama, la bucătărie, mai ales când era vorba de prăjituri, mi-am dorit dintotdeauna să îi învăț pe copiii mei câteva rețete ușoare, care le vor fi de folos, poate, cândva. Toate rețetele din carte mi se par accesibile, în sensul în care copilul poate lua parte efectiv la prepararea rețetei. Așadar, dincolo de ideea de responsabilizare a copilul, simplul fapt că mânuțele lui proprii fac ceva de mâncare pentru toată familia – colosal! vă dați seama?! 🙂 – îi dă aripi.

salata gata

greta si retetele eiAșadar, noi, bucătarii familiei, alături de degustătorul principal, tata – și ce mai înfuleca, și ce se mai minuna el de bucătăreală spre încântarea băiatului 🙂 – recomandăm cu tot dragul volumul apărut anul acesta la Editura Galaxia Copiilor, „Greta și rețetele ei. Rețete în versete” de Simona Epure cu ilustrații minunate de Georgiana Chițac. O să mai spun că de Simona Epure – care chiar a făcut o treabă frumoasă cu volumul ăsta – la aceeași editură a mai apărut și „Coșul cu pisici. Poezii pentru cei mici” cu ilustrații de Eleni Anca Oprescu.

Să vă fie numai de bine!

O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă

Nici nu mai știu exact când și cum de am ajuns pe blogul Ioanei. Îmi amintesc doar că era perioada primului concediu prenatal – zile de iarnă lungi și friguroase, nopți de decembrie cu insomnii de câte trei, patru ore la rând – dar, totuși, o perioadă care mi-a rămas în memorie ca una dintre cele mai fericite și liniștite din viața mea: câte un roman pe zi, discuții liniștite și vise mari.

Numai că ceea ce a urmat ne-a dat viața peste cap, oricât de mult ni s-a părut că suntem pregătiți pentru a fi părinți. Nașterea primului băiețel, într-o sâmbătă de la finalul lui ianuarie 2012, ne-a dat fiori de bucurie și de frică, deopotrivă. Cu inima strânsă, urmăream o cât de mică schimbare în bine în fața incubatorului. Nu după multă vreme, lucrurile au revenit la normal. Acum sunt aproape patru ani de atunci, iar astăzi, cel de-al doilea fiu al nostru, a împlinit 2 ani.

o sa te tin in brate cat vrei tu si inca o secunda

Zilele trecute am citit cu mare drag O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă de Ioana Chicet-Macoveiciuc – prima carte scrisă de Prințesa Urbană. Soțul meu m-a surprins cu ea într-o zi, spunându-mi: „Cred că pe tipa asta o urmărești tu!” 😀 E o carte – poveste de viață, la prima vedere banală poate, a unei provinciale care vine la București să scrie, schimbă câteva relații, multe joburi și mai multe case, apoi se mărită, face copii, trăiesc fericiți, the end, după cum mărturisea chiar autoarea în epilog, dar în același timp o poveste numai bună de încărcat bateriile pentru orice femeie sau mamă, condimentată din plin cu umor și autoironie care fac bine de tot.  256 de pagini, îmbrăcate într-o copertă semnată Xi Pan, o imagine cât se poate de sugestivă pentru tot mesajul cărții.

Pentru mine, O să te țin în brațe… a fost, cel mai mult, o carte despre parenting. Cred că dintre toate cărțile despre creșterea copiilor pe care le-am citit până acum, e cea mai limpede&practică, dacă pot spune așa. Adică, citești o pagină, treci la următoarea, repeți chestia asta de câteva ori și îți dai seama că femeia asta chiar e o mamă superbă! Am subliniat abundent textele despre somnul și nesomnul cu copii(i) – fragmente absolut memorabile. Mai ales că nici eu nu am iubit somnul înainte să fiu mamă, dar de când cu treziri fără număr pe noapte și adormit în fund pe canapea, cu puiul legănat la piept, visez la un somn bun încă de când deschid ochii. Ioana rezumă atât de bine subiectul:

Spinoasă treabă, somnul bebelușilor. Ar trebui să existe cărți întregi despre asta. Ah, stai, că există. Nu doar cărți cu mai multe volume, ci curente de gândire cu adepți și strategii, manuale și seminarii, specialiști și practicanți. Există metoda programului. Metoda semnelor de somn ale copilului. Metoda adormit la sân și dormit cu părinții la grămadă. Metoda pus în pătuțul lui de la început.  Metoda lasă-l să plângă până adoarme. Metoda stai lângă el până adoarme. Metoda ia-l în brațe. Metoda să nu cumva să-l iei în brațe că se învață. Metoda cărat copilul în cârpe și adormit la purtător. Metoda fără nici o metodă, să adoarmă copilul când i-o fi somn, în timp ce se joacă, mănâncă sau face caca, treaba lui că doar n-o să moară de somn.

În timp ce reciteam – am citit-o pentru a doua oară în timp ce învârteam într-o porție de zacuscă! – pasajele despre nașterea Sofiei și a lui Ivan (apropo, ador numele astea!), mi-am reamintit cum s-au născut copiii mei, Titus și Dominic. Mi s-a părut că, într-un fel, experiențele noastre se aseamănă: prima naștere a fost (foarte!, nu exagerez) grea, cea de-a doua, în schimb, de poveste. Dar timpul a trecut – nu îmi vine să cred că atât de repede – și vorba Evanghelistului, am rămas cu bucuria: „Femeia, când e să nască, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul; dar după ce naște copilul nu-și mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om pe lume.” (Evanghelia după Ioan 16, 21; Traducerea Bartolomeu Anania)

Recomand cartea asta și pentru fragmente ca acesta – pentru că așa zic și eu, nu e vine copilului, niciodată nu e:

Nu e vina copilului, niciodată nu e. Ei au energie și tind să facă tot ce le trece prin cap să facă. E nevoie de niște reguli impuse de părinți de-a lungul timpului ca ei să se abțină de la a-i deranja pe alții (intenționat sau neintenționat). Și mi-am zis: copiii mei n-or să fie așa! Și prin asta nu o să spun că vor sta îngerește la o masă patru ore, ca un adult, la o conversație inteligentă. Copiii mei sunt copii energici, veseli, se vor juca peste tot pe unde vom merge, dar nu, nu vor face haos, nu se vor urca în capul oamenilor, nu vor distruge lucruri, nu vor mânca din farfuriile altora, nu vor urla, nu se vor bate între ei doar pentru că nu știu să se joace și altfel. Nu. Se poate să crești copii fericiți și liberi și fără să-i transformi în spaima tuturor celor din jur.

În loc de concluzie – cu gândul la copii și la cum să îi țin în brațe cât vor ei și încă o secundă:

Respectă-l. Iubește-l. Oferă-i un model drept de urmat. Și din iubire și respect pentru tine, o să respecte și regulile, o să învețe și bunul simț (dacă are de la cine).