Mama și copilul

Imediat după momentul în care am aflat că vom fi părinți, soțul meu mi-a dăruit „Mama și copilul” semnată de Emil și Herta Căpraru. Am citit-o înainte de a naște, dar mai ales am răsfoit-o în anii care au urmat. Dacă unele mămici îmi mărturiseau că de îndată ce li se pare ceva în neregulă cu copilul, caută pe net, pe vreun forum pentru mămici, trebuie să recunosc că acest „manual” este primul la care apelez eu. Chiar zilele trecute, când înainte de culcare am observat pe corpul băiețelului nostru mai mare bubițe, am răsfoit la paginile cu simptomele varicelei. Într-adevăr a doua zi doamna doctor ne-a confirmat diagnosticul.

Dintre multele cărți despre dezvoltarea, îngrijirea, alimentația și educația copilului aceasta este prima care am recomanda-o în calitate de părinți. Am dăruit nu mai puțin de opt exemplare unor tineri părinți care mai apoi ne relatau, recunoscători, „povestea” lor cu „Mama și copilul”.

mama si copilul

Anunțuri

Odisea operației de polipi

La începutul lunii august, anul acesta, eram în Cluj, cu băiatul nostru cel mare, și, între alte analize, doamna doctor pediatru ne-a făcut trimitere la ORL. Încă dinainte să împlinească 2 ani, ni s-a spus că va trebui neapărat operat, dar când va mai crește. În ultimul timp, parcă nici noaptea nu se mai putea odihni din această cauză. Domnul dr. Mihuț Gheorghe de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj ne-a confirmat ceea ce și în Arad ni s-a comunicat de mai multe ori: copilul va trebui neapărat operat cât mai curând.

Ne-am prezentat în ziua în care am fost programați dimineața la ora 8 la spital, cu copilul nemâncat, ni s-au întocmit actele de internare și am așteptat în salon. La 11  a venit o doamnă asistentă și i-a pus picături în nas. După 20 minute a venit o doamnă infirmieră cu un cărucior mic după el în salon și l-a dus în sala de operație. La 12 era deja în salon. L-au adus treaz, dar imediat ce l-am întins pe pat a adormit. După aproximativ jumătate de oră s-a trezit, puțin speriat, și a cerut apă, apoi a adormit din nou. Până la ora 17, s-a mai trezit o singură dată, a răsfoit câteva minute o carte, apoi l-a biruit iar somnul. După aproximativ patru ore de la momentul în care a fost operat, pe copil l-a consultat din nou domnul doctor. Pentru că nu prezenta risc de hemoragie și copilul era bine, am plecat acasă, nu înainte de a ni se da câteva indicații:

  • în cazul în care copilul se va plânge de durere ori va face febră ușoară în primele 48 de ore de la intervenție, să îi dăm Novocalmin ori Paracetamol (în nici un caz Nurofen în primele 3 zile – crește riscul de hemoragie)
  • baie doar de a doua zi și nu fierbinte
  • nu mâncăruri fierbinți ori picante, nu înghețată, nu băuturi carbogazoase, nu citrice
  • copilul ferit de colectivitate 3-5 zile
  • copilul să nu facă efort o perioadă de două săptămâni de la data intervenției

Ca un gând de final, am vrut doar să spun că am rămas plăcut surprinși atât de personalul medical, cât și de cel auxiliar, în toată această odisee a polipilor. Și asta s-a văzut în primul rând în reacția copilului care povestește cu încântare de domnul doctor, de cum i-a spus că nu trebuie să plângă, altfel nu poate vedea nimic din cauza lacrimilor.

Nu în ultimul rând, dacă tot avem parte de zile ploioase, vă las cu o emisiune care l-a avut ca invitat pe domnul doctor Mihuț Gheorghe, un profesionist al meseriei sale, un om deosebit.

Zi bună!

 

Păstrând aroma bucuriilor simple

Menta

Nu doar cafeaua poate crea dependență, ci și o limonadă bună, aromată cu mentă 🙂 și pentru că aseară am primit un bol plin cu mentă proaspătă, am tocat-o și am pus-o la păstrare într-o pungă pentru la iarnă.

Menta tocata

Dacă ar fi să scriu o rețetă aproximativă, ar arăta așa:

1 cană suc proaspăt stors de lămâie

5 linguri miere de albine

o mână de mentă

2 litri de apă plată

Desigur că rețeta nu e standard, se poate varia (în loc de lămâi doar să se stoarcă și portocale ori grapefruit; în loc de miere, zahăr ) – fiecare după preferințe.

Menta ziploc

Cert este că lămâile și menta fac casă bună în lupta împotriva răcelilor de sezon.

O toamnă cu sănătate!

Alifie de minune

Pe drept cuvânt nu e deloc exagerare când spun „de minune”. Pentru familia noastră descoperirea acestui unguent preparat în casă chiar a fost o alinare în zile grele. Sunt mai bine de doi ani de când băiețelul nostru mai mare s-a ars apucând o cană de lapte fierbinte. Nu știu să se poată spune în cuvinte durerea noastră din acele zile. Pentru că în acel moment nu aveam Oximed la îndemână, în timp ce apelam la Urgențe, l-am uns pe copil pe față și pe mânuță cu această alifie pe care o aveam în casă. A urmat internarea în spital, două săptămâni chinuitoare, atât pentru el, dar și pentru noi, dar „toate lucrurile au lucrat spre mai binele nostru”.

galbenele

Pentru că ieri am mai preparat încă trei recipiente, mă gândeam să notez aici rețeta folosită:

Ingrediente:

9 linguri de ulei de măsline

1 lingură de ceară solidă

1 lingură de propolis

Uleiuri esențiale: Gălbenele, Mușețel, Lavandă  (Câte 20 picături din fiecare)

Mod de preparare:

Pregătim un ibric cu coadă în care punem uleiul și ceara. Într-o oală punem apă la fiert. Când apa începe să clocotească, punem ibricul deasupra oalei și fierbem la bain-marie timp de trei minute de la momentul de la care ceara s-a topit complet. Adăugăm apoi tinctura de propolis și uleiurile esențiale. Mai lăsăm un minut la foc redus, după care așteptăm câteva momente să se răcorească și o punem într-un recipient.

Cât despre termenul de valabilitate, se poate păstra la rece, până la un an de zile.

Sănătate!