Alifie de minune

Pe drept cuvânt nu e deloc exagerare când spun „de minune”. Pentru familia noastră descoperirea acestui unguent preparat în casă chiar a fost o alinare în zile grele. Sunt mai bine de doi ani de când băiețelul nostru mai mare s-a ars apucând o cană de lapte fierbinte. Nu știu să se poată spune în cuvinte durerea noastră din acele zile. Pentru că în acel moment nu aveam Oximed la îndemână, în timp ce apelam la Urgențe, l-am uns pe copil pe față și pe mânuță cu această alifie pe care o aveam în casă. A urmat internarea în spital, două săptămâni chinuitoare, atât pentru el, dar și pentru noi, dar „toate lucrurile au lucrat spre mai binele nostru”.

galbenele

Pentru că ieri am mai preparat încă trei recipiente, mă gândeam să notez aici rețeta folosită:

Ingrediente:

9 linguri de ulei de măsline

1 lingură de ceară solidă

1 lingură de propolis

Uleiuri esențiale: Gălbenele, Mușețel, Lavandă  (Câte 20 picături din fiecare)

Mod de preparare:

Pregătim un ibric cu coadă în care punem uleiul și ceara. Într-o oală punem apă la fiert. Când apa începe să clocotească, punem ibricul deasupra oalei și fierbem la bain-marie timp de trei minute de la momentul de la care ceara s-a topit complet. Adăugăm apoi tinctura de propolis și uleiurile esențiale. Mai lăsăm un minut la foc redus, după care așteptăm câteva momente să se răcorească și o punem într-un recipient.

Cât despre termenul de valabilitate, se poate păstra la rece, până la un an de zile.

Sănătate!

Anunțuri