O salată ca în cartea de poezii

Răsfoind cărți pentru copii în Cărturești, în căutarea a ceva noutăți, am dat peste „Greta și rețetele ei” de Simona Epure, o carte splendidă de rețete scrise sub forma unor poezii pentru copii, la un preț foarte bun – 11,90 lei. Și pentru că amândoi băieții răspund cu entuziasm când e vorba să mă ajute ceva la bucătărie, am zis că ar fi o surpriză plăcută pentru ei. Însă, nu a fost plăcută numai pentru ei: nu mă așteptam să îmi placă și mie atât de mult. 🙂 Iar pentru că le-am promis că vom face o rețetă din ea, înainte de somnul de amiază, am gătit poezia „Salată asortată”: Titus a rupt salata, în timp ce Dominic ne-a ajutat… stând cuminte.

salata asortata 1

Ceea ce face farmecul acestor rețete e faptul că sunt puse în versuri. Așadar, un mare plus pentru copii. Recunosc, deocamdată pot număra pe degete cărțile de poezii pentru cei mici din biblioteca familiei noastre, dar în curând vom „remedia” problema și vom reveni asupra subiectului. 🙂

salata reteta

Lecturând într-o seară cele 30 și ceva de pagini desenate și fine ale cărții (că îți vine să o tot ții în mână!), am urmărit și gramajele indicate în poeziile-rețete – întrebarea era dacă se putea sau nu găti o rețetă urmând indicațiile date. Și, bucurie mare!, am constatat că da!, se poate.

salata impreuna

Pentru că de mic copil îmi plăcea să stau pe lângă mama, la bucătărie, mai ales când era vorba de prăjituri, mi-am dorit dintotdeauna să îi învăț pe copiii mei câteva rețete ușoare, care le vor fi de folos, poate, cândva. Toate rețetele din carte mi se par accesibile, în sensul în care copilul poate lua parte efectiv la prepararea rețetei. Așadar, dincolo de ideea de responsabilizare a copilul, simplul fapt că mânuțele lui proprii fac ceva de mâncare pentru toată familia – colosal! vă dați seama?! 🙂 – îi dă aripi.

salata gata

greta si retetele eiAșadar, noi, bucătarii familiei, alături de degustătorul principal, tata – și ce mai înfuleca, și ce se mai minuna el de bucătăreală spre încântarea băiatului 🙂 – recomandăm cu tot dragul volumul apărut anul acesta la Editura Galaxia Copiilor, „Greta și rețetele ei. Rețete în versete” de Simona Epure cu ilustrații minunate de Georgiana Chițac. O să mai spun că de Simona Epure – care chiar a făcut o treabă frumoasă cu volumul ăsta – la aceeași editură a mai apărut și „Coșul cu pisici. Poezii pentru cei mici” cu ilustrații de Eleni Anca Oprescu.

Să vă fie numai de bine!

Anunțuri