Creșterea copiilor

Activități de făcut cu copiii în natură

Dr. Camelia Căpușan, medic primar neurologie în Cluj Napoca, recomandă 30 de activități de făcut cu copiii în natură:

Reclame
Varia

Literatura rusă contemporană la Humanitas Fiction

Literatura rusă, se știe, s-a impus de-a lungul timpului prin câteva nume indiscutabil mari care impresionează încă cititorii de pretutindeni: Gogol, Dostoievski, Tolstoi, Cehov, Bulgakov, Soljenițîn, Nabokov ș.a. Toți aceștia au trăit cândva, demult, în secolele trecute – XIX, XX, după caz. Dar ce mai face astăzi literatura rusă? Care mai sunt scriitori ruși contemporani?

BeFunky-collage

Editura Humanitas Fiction, condusă admirabil de dna Denisa Comănescu, a adus în limba română câteva nume sonore ale literaturii ruse contemporane. Și asta mai cu seamă în ultimii ani. Putem citi, astfel, mai multe romane rusești în traduceri românești de cea mai bună calitate (Gabriela Russo, Adriana Liciu, Luana Schidu). Patru sunt scriitorii care se bucură o largă apreciere în cultura română ca și în cultura rusă de astăzi:

  1. Ludmila Uliţkaia: 10 cărți
  2. Evgheni Vodolazkin: 3 cărți
  3. Katja Petrowskaja: 1 carte
  4. Guzel Iahina: 2 cărți

Ar mai fi de spus, ca o notă de subsol îmbucurătoare, că toți acești patru scriitori ruși amintiți mai sus au vizitat România recent cu ocazia lansăriilor cărților lor la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

Ați citit vreo carte semnată de vreunul dintre acești scriitori? 🙂

Varia

Sărbătorind. Ziua Internațională a Fericirii

Pe 20 martie celebrăm Ziua Internațională a Fericirii. Sigur, ne rămâne încă să stabilim ce e fericirea – nu ne-am prea decis… – dar, hai să fim pozitivi astăzi, incertitudinea asta nu ne împiedică să sărbătorim cum se cuvine:

Am preluat de pe e-frumos.ro o poezie de Benone Burtescu, Nepotrivirea noastră (aici în lectura autorului) – despre care cred că, deși nu pare, se potrivește de minune cu subiectul zilei:

Tu, fiecărei clipe-i storci savoarea,
Eu prăpădesc vecia să cresc floarea.
Tu, fiecăruia ii ceri plăcerea,
Eu umblu lumea să-i trăiesc durerea.
Tu te opreşti să guşti cât e de bine,
Eu trec grăbit, nemulţumit de mine.
Tu râzi acolo,unde să râdă toţi se strâng,
Eu peste miez de noapte mă lupt să numai plâng.
Tu-ncerci s-aprinzi un foc din oricare scânteie,
Eu sting o vâlvătaie cu-n gest, cu o idee.
Tu strângi ce ţi se dă, trăiesti printre oferte,
Eu risipesc ce am, destinul să mă certe.
Te muţi acolo unde consumi de fericire,
Eu meşteresc aici, la rostul de iubire.

Şi vom rămâne aşa, frumoasă neunire,
Tu arşita plăcerii,
Eu umbra de iubire!
Şi vom rămâne aşa, poem fără cuvinte,
Aprindere sublimă şi stingere cuminte…

Varia

La început de vară

„Iată, fiii sunt o moștenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.” De la finalul lunii lui Florar, familia noastră este mai bogată. Dumnezeu a trimis în familia noastră încă o fetiță, o minune de fetiță. Se zice din bătrâni că fetițele se grăbesc și se nasc înainte de termen, dar nu tot așa a fost și cu iubita noastră. A venit pe lume într-o duminică însorită, pe la amiază, după doar câteva ore de travaliu. Suntem atât de recunoscători pentru ea!

Băieții au intrat în vacanță – pentru fiul cel mare e ultima vacanță „grădinară” înainte de a merge la școală (oare când au zburat atât de repede anii?!) – așa că plănuim să ne bucurăm din plin de ea.

Mi-aș dori să trec mai des pe aici, dar nu prea știu în ce măsură voi și reuși asta 🙂 Până atunci, însă, vă doresc zile de vară tihnite!

Varia

La Londra

De mai multă vreme aveam în plan să notez aici unul dintre cele mai frumoase lucruri care ni s-a întâmplat anul trecut. Eu și soțul meu, la 8 ani de căsătorie, am primit în dar, de la o mână de prieteni foarte dragi nouă, o vacanță de patru zile la Londra – la începutul lui Decembrie. Deși am plecat cu inima strânsă și puțin stresați, am avut un timp de vis! Din toate punctele de vedere.

20171130_202906.jpg

După zborul Timișoara-Londra, ne-am cazat la Saint Simeon Hotel, South Kensington, aflat în zona centrală a Londrei, la câteva minute doar de stația de metrou Gloucester. Practic, cazarea la Saint Simeon a fost în sine o experiență fabuloasă.

Ce am reușit să vizităm, cu indicațiile prețioase ale unui prieten, fără de care excursia noastră acolo nu ar fi fost atât de bogată în amintiri: Buckingham Palace, Palace of Westminster, Westminster Abbey, Westminster Cathedral, Tower of London, Trafalgar Square, National Gallery, St Martin in the Fields Church, Tower Bridge, British Museum, St Paul’s Cathedral, Kensington Palace, London’s Eye, Tate Modern, St James’s Park, British Library. La toate astea, alături de obiectivele care probabil mi-au scăpat, se poate adăuga drumul bătut la pas de-a lungul Tamisei.

20171202_112125

Pe platoul din fața intrării la National Gallery, după ce am urcat treptele dinspre monumentul amiralului Nelson, mai mulți artiști stradali își făceau ziua pe acolo. Unul dintre ei desena cu cretă colorată într-un careu mare drapelele statelor lumii. Ne-am oprit în dreptul lui, iar soțul meu a făcut o remarcă: „Uite, Lidia, steagul României lipsește!”. La care artistul a răspuns sec, pe românește: „E în dreapta, jos.” Ne-a surprins asta, am schimbat două vorbe cu el și am plecat mai departe.

20171202_123421

Dar peste toate aceste experiențe de neuitat, cel mai mult mi-a plăcut concertul de colinde al copiilor de la Libera. Foarte, foarte frumos! Ascultând copiii cântând (cel mai mic dintre ei avea doar 8 ani) mă gândeam la ce sacrificii au făcut, poate câteva zeci de ore de repetiții. Catedrala maiestuoasă, copiii în robe albe, liniștea solemnă, versurile cântecelor – toate astea m-au transpus într-un univers magic.

20171201_113536

De final, o piesă de la Libera care mi-a plăcut tare mult și pe care v-o dedic cu mare drag:

Carte

Un bărbat pe nume Ove

Anul ăsta, de Zilele Aradului, mi-am luat Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman (Editura Art, Colecția Musai, 2017). Și vreau/trebuie să spun din capul locului că de multă vreme nu m-a mai prins atât de tare o poveste cum m-a prins istoria asta! Pentru că Un bărbat pe nume Ove e istoria unei vieți…

Cu doar câteva zile înainte să ajung la târgul orașului, citisem pe Lecturile Emei recenzia cărții ăsteia. Reacția a fost că mi-am dorit instant și foarte tare să am cartea. 🙂 În timp ce mă plimbam cu ai mei prin fața rafturilor Anticariatului Casa Literelor am dat peste volum – care se găsea de curând pe piață: era în folie, deci nou, așa că m-am considerat norocoasă și n-am mai stat pe gânduri.

Poate și pentru că mi-a fost dat să cunosc în viață un bărbat care semăna tare mult cu Ove, pur și simplu, citind pagină după pagină, am retrăit intens amintiri bine dosite în lăuntrul meu, amintiri care, pe de o parte, m-au făcut să zâmbesc, iar, pe de altă parte, să lăcrimez. Și Ove era genul omului de piatră, în aparență, dar cu inimă mare așa cum era și bunicul meu. Dar morocănosul Ove, la o adică, poate să renunțe la zgârcenia lui existențială și să fie generos foarte în fața unui copil, chiar dacă, în sine, condamnă și nu și-ar fi permis niciodată asemenea extravaganțe.

Fredrik Backman (n. 1981, Suedia) știe să spună foarte fain multe lucruri și din cauza asta ai impresia că o ține numai în citate. 🙂 Ai putea sublinia pe fiecare pagină, iar asta mi se pare extraordinar la un autor. Și-așa se face că de-a lungul lecturii mi-am notat mai multe paragrafe care mi-au plăcut și care într-un fel fac o radiografie a societății sau a familiei sau a vieții lui Ove. A noastră, a tuturor, și a lui Ove.

Casa e un pic prea mare pentru el și nevastă-sa, o cam recunoaște și el. Dar e plătită. Nici măcar o coroană credit. Ceea ce, cu siguranță, nu se poate spune despre fifizonul ăla de vizavi. În ziua de azi, totu-i pe credit, știe el foarte bine. Așa fac toți. Dar Ove și-a plătit creditul. Și-a făcut datoria. A muncit. O zi de concediu medical nu și-a luat. A pus umărul la nevoie. Și-a asumat ceva responsabilități. Nimeni nu mai face asta. Nimeni nu-și mai asumă nimic. Nimeni nu mai vrea să muncească. O țară plină de oameni care nu vor nimic altceva decât să ia prânzul toată ziua.

Pe podea în sufragerie se află una din cutiile cu lucruri „bune la ceva” ale lui Ove. Așa e împărțită casa lor: toate lucrurile cumpărate de nevasta lui Ove sunt „frumoase” sau „plăcute”. Tot ce cumpără Ove este „bun la ceva”. Lucruri care au un rost. Le ține în două cutii, cutia mare cu lucruri „bune la ceva” și cutia mică. Asta-i cea mică – șuruburi, cuie, chei și altele. Oamenii nu mai țin lucruri folositoare în ziua de azi. Au numai rahaturi. Douăzeci de perechi de pantofi, dar nu știu niciodată unde e încălțătorul. Toată casa le e plină de cuptoare cu microunde și televizoare plate, dar nu ar știi ce fel de bolț de ancorare se folosește pe un perete din beton nici dacă i-ai amenința cu un cutter.

Momentele în care intră în scenă și soția lui sunt atât de duioase – un fel de duioșie nu-știu-cum, care duce cu gândul la legămintele alea mari rostite în fața altarului. După moartea ei, Ove, însingurat, o „caută” în felul lui.

Rămâne țintuit locului, cu mâinile în buzunare uitându-se la ea. În cele din urmă pune încetișor mâna pe piatra de căpătâi  și o mângâie tandru dintr-o parte în cealaltă, de parcă i-ar fi dezmierdat obrazul.
–  Mi-e dor de tine! șoptește el.
Se fac șase luni de când a murit. Iar Ove încă mai controlează caloriferele de două ori pe zi, să vadă dacă nu cumva a dat ea căldură mai tare pe furiș.

De partea ei, Sonja rememorează prima lor întâlnire, într-o călătorie cu trenul, din întâmplare; prima ieșire în oraș; prima vizită la tatăl ei și altele. Iar toate astea sunt încărcate de un farmec aparte. Mă întreb – și cred că subiectul ăsta poate face o discuție amplă – dacă nu cumva Sonja a fost atrasă de un bărbat ca Ove – din cale-afară de nepotrivit pentru ea, după părerea celor din jurul lor – pentru că își iubea tatăl, un alt mare taciturn și el. Pentru că, știm bine, mai toate fetițele își doresc în copilărie să se căsătorească cu (un băiat ca) tatăl lor, nu?! Iar când asta chiar li se întâmplă… 🙂

Ove știa prea bine că prietenii ei nu pricepeau de ce s-ar trezi în fiecare dimineață și ar hotărâ de bunăvoie să își petreacă ziua cu el. Nici el nu înțelegea de ce. El îi construia un raft, iar ea îl umplea cu cărți ale unor oameni care scriau pagini întregi despre sentimente. Ove înțelegea lucrurile pe care le putea vedea și pe care le putea atinge. Beton și ciment. Sticlă și oțel. Unelte. Lucruri pe care le puteai desluși. Înțelegea unghiurile drepte și instrucțiunile clare. Machete și schițe. Lucruri care puteau fi desenate pe hârtie. Pentru el totul era alb sau negru. Iar ea era culoare. Toată culoarea lui.

Oamenii ziceau mereu că Ove și nevastă-sa sunt diferiți ca ziua de noapte. Ove înțelegea, firește, că voiau să spună că el e noaptea. Dar nu-i păsa. Pe nevastă-sa o distra întotdeauna când auzea asta și, chicotind, spunea că lumea zice așa doar pentru că Ove era prea zgârcit ca să aprindă soarele.

Ove nu a înțeles niciodată de ce Sonja îl alesese pe el. Ei îi plăceau doar lucruri abstracte – cărți, muzică și cuvinte curioase. Ove era un om al concretului. Lui îi plăceau șurubelnițele și filtrele de ulei. El mergea prin viață cu mâinile în buzunare. Ea dansând.

 

Deși e o lectură ușoară – eu, de exemplu, am citit-o și în timp ce învârteam în zacuscă 🙂 – mi se pare că sunt multe în romanul ăsta despre care merită vorbit – de la cum scrie Fredrik Backman până la ce scrie Fredrik Backman. Dintr-un motiv sau altul, despre toate astea eu, acum, nu știu cum să scriu. Mă gândesc că, într-un fel, ăsta e și semnul că mă aflu în fața unui roman mare. Chestiune care explică succesul pe care En man som heter Ove îl înregistrează încă – după ce a apărut în Suedia, în 2012.

P.S.

Vestea bună e că la Gaudeamus, zilele astea, se va lansa un al doilea roman de Fredrik Backman, tot în colecția Musai: Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău.

Creșterea copiilor, Sănătate

Ochelarii copiilor noștri (1): Cluj-Napoca

Anul acesta, mai pe la sfârșitul verii, o familie de medici oftalmologi din București s-au pus la dispoziția bisericii noastre oferind consultații gratuite: oricine dorea un control la ochii se putea programa într-una din cele trei zile în care ei au poposit la Arad. Un frumos model de slujire creștină!

Așa se face că am ajuns cu băieții noștri la oftalmologie mai repede decât ne-am planificat. Și ce bine că a fost așa! Pentru că ceea ce ne-au propus atunci cei doi medici s-a dovedit a fi adevărat. Sugestia lor era să căutăm un medic pediatru oftalmolog pentru a diagnostica corect problema ochilor. Care medic pediatru oftalmolog, după indicațiile lor, era de găsit la Timișoara, Cluj sau București. Am ales să mergem la Cluj unde avem prieteni minunați, medici la rândul lor, oameni de nădejde.

Ne-am programat la doamna prof. dr. Vlăduțiu Cristina imediat după controlul preliminar de la Arad, iar după mai bine de două luni am ajuns la Cluj, la sfârșitul lui octombrie. Am zăbovit câteva ore în Spitalul de Oftalmologie din Cluj de unde am plecat cu indicații medicale prețioase și prescripțiile de ochelari: +3,00 și +2,50 pentru cel mare și +3,50 și +6,00 pentru cel mic.

Prietenii noștri, având și ei un soare de fetiță cu ochelari, ne-au recomandat să facem ochelarii la Optim Optic de pe Bulevardul 21 Decembrie (nr. 131, într-o curte). Am fost primiți cu căldură de domnul vânzător care ne-a povestit despre rezistența ramelor Diverso. Ni s-a părut exagerat când ne-a zis că de când vinde Diverso și numai Diverso nu i-au mai venit părinți cu ochelari la reparat. Dar ne-a trecut repede! În timp ce copiii se învârteau pe-acolo neatenți la noi – ca să nu le dea idei! – a luat o ramă pe care tocmai o puseseră băieții înapoi pe suport și ne-a demonstrat: a sucit-o și a răsucit-o de am zis c-o face bucățele. Dar n-o să vină să credeți: rama a rămas intactă!

20171111_162044

Pruncii, îndrumați de domnul vânzător, și-au ales într-un final fiecare rama preferată (cred că erau peste 50 de variante expuse). Am plecat de-acolo fericiți toți patru. Eu, una, în plus, m-am simțit ușurată că n-o să trecem prin ceea ce îmi povestea mămica unui super-energic coleg de grupă de-a celui mare: ochelari noi tot la 2 luni. Și asta nu pentru că cerea medicul…

La o săptămână am primit prin curier coletul cu cele două perechi de ochelari. Cu un bonus foarte frumos: o husă tip carcasă cu motive pentru copii plus lavetă de șters ochelarii și soluție pentru curățat lentilele.