Beverly Lewis în limba română

Mi-a spus că numele ei apărea pe toate listele americane cu cele mai bune cărți de ficțiune publicate vreodată despre comunitățile amish/menonite. Iar când a văzut că a și fost tradusă în românește la Editura Casa Cărții din Oradea toate dubiile s-au evaporat. Așa se explică faptul că lecturile mele – minunate! – din ultimele zile sunt semnate: Beverly Lewis.

Beverly Lewis

Editura Casa Cărții, Oradea aduce de câțiva ani în românește titlu după titlu din multele peste o sută de cărți semnate de Beverly Lewis, iar eu sunt tare recunoscătoare pentru asta. Până acum avem (cele mai multe traduse de Cristina Giurgiu, dar și de Dana Ciupe sau Mihaela Tocuț-Addy):

  1. Moștenirea din Lancaster County
    1. Izolarea
    2. Mărturisirea
    3. Regăsirea
  2. Misterul fotografiei
  3. Dorințe nerostite citită
  4. Scrisori de dragostea citită
  5. Râul misterios citită
  6. Talazul iubirii

Hristos a înviat!

Clopotele bat răspândind vestea bună: Învierea. Până aici Dumnezeu a fost cu noi și așa am mai ajuns încă o dată Sărbătorile. Să ne oprim să împărțim ce ni s-a dat: Bucurie! Ascultând Madrigalul – aceleași versuri, melodii diferite:

Muzică: Alexandru Podoleanu
Muzică: Gavriil Musicescu

Reîntoarcere

Acum la final de primăvară – încet, încet se trece și luna mai – mi-a revenit dorul de a scrie pe blog. Așa că m-am reîntors aici, măcar că, într-un oarecare fel, am cam fost aici tot timpul (și urmăream blogurile preferate, mai ales în timp ce alăptam).

Zilele astea pe care ni le-a ocazionat Covid19 au oprit timpul în loc. Și pentru noi, ca pentru toată lumea. Ne-am trezit dintr-o dată cu o grămadă de timp pe care mai adineauri îl alocam altor activități… Așa s-a ivit, ca de nicăieri, momentul ideal pentru reflexie: am analizat și re-analizat o grămadă de lucruri, vise, idei, poate chiar regrete… Printre altele mă gândesc că ar fi fost bine dacă aș fi scris mai des de-a lungul timpului. Vorba latinilor: verba volant, scripta manent – și cred că toate ne dăm seama de asta pe măsură ce trec anii. Iar postările astea pe blog ar fi fost ceva ce ar fi rămas. În fine, nu-i bai, nu e târziu nici acum!

Dar zilele astea au fost nu numai timpul ideal pentru reflexie, ci și ocazia nesperată de a testa limitele. Am încercat multe chestii noi – multe în raport cu ce e dispusă sa facă o femeie care iese greu din șabloane – ca mine. 😛 Chiar dacă uneori ducem dorul de a ne întâlni cu familia mare, iar copiii duc dorul jocului cu verișorii lor, dorul de a se plimba cu bicicleta în voie prin frumosul nostru cartier – totuși, acasă, nu m-am plictisit defel. În tot răul și un bine, cum se spune: am petrecut mai mult timp împreună nefăcând nimic, am citit mai multe cărți care mă așteptau în bibliotecă, am gătit o grămadă de rețete clasice (luate de pe-aici) de care m-am tot ferit (cornulețe, scones, pâine naan, cheesecake) – genul ăla de lucruri mici care fac viața altfel.

Voi încheia cu ce – poate – ar fi trebuit să încep: Dumnezeu a fost și este încă bun – tare bun – cu noi! De la postarea precedentă până acum o avem alături de ceilalți copii și pe Nadia, o minune de fetiță, ochelari noi pentru băieți 😊 și o grămadă de proiecte începute în grădină. Toate au venit cum și când nu se putea mai bine! De la EL.