Jurnal scoțian

Într-o după-masă, la întoarcerea de la lucru, copiii mă așteptau cu un zâmbet larg pe față în pragul ușii, imediat ce au auzit poarta. Avem o surpriză pentru tine, mămicuța! aplaudă cel mic. Care era cadoul? O carte și un buchet mare de flori, așa, fără nici o ocazie… 🙂

De preotul Ioan Florin Florescu am dat prima dată pe blogul dumnealui când eram însărcinată cu fiul cel mare. Tare mult mi-a plăcut și a fost poate pentru prima dată când am citit ceva online din scoarță în scoarță. Singura părere de rău, cumva, era că dumnealui nu scria mai des. Citind acum cartea am dat peste un pasaj care descria așa de bine imaginea pe care mi-o formasem eu despre el:

Abiskar, nepalezul a spus un lucru care trebuie să recunosc că m-a emoționat un pic. Nu mai știu ce vorbeam. Ce facem de Crăciun, de Anul Nou. Și fără vreo legătură cu discuția nostră îmi spune dintr-o dată: Cred că ești un om bun. Am făcut ochii mari. Da, da, a întărit din cap, ești un om tare bun. Pe drum spre casă m-am gândit că de multă vreme nu mi-am mai spus nimeni că sunt un om bun. Și m-am mai gândit: cât de puțin îi trebuie cuiva să-ți spună că ești un om bun.

Tot o discuție cu Abiskar a determinat scrierea unei alte povești frumoase:

Apoi ieșirea împreună cu niște prieteni la un han din Aberdeen care avea pe pereți ilustrații cu marea foamete a cartofului din secolul al XIX-lea, care a nimicit un sfert din populația Irlandei:

Unul din desene mi-a atras atenția în mod special. Înfățișa o familie de emigranți irlandezi, împărțind pe vapor o bucată de pâine: femeia stă în picioare și frânge pâinea, în timp ce bărbatul și copiii așteaptă în jurul ei cu mâinile întinse, să-și primească  porțiile.

Câteva din filele jurnalului evocă amintiri din vremea când era elev:

Pentru niște lungani veșnic înfometați, dragostea însemna înainte de toate, o fată care să te pună la masă. Isprăvile noastre erotice aveau înainte de toate gustul pâinii proaspăt scoase din cuptor. Așa era pe-atunci, primele noastre iubiri ne puneau la masă și ne săturau foamea.

Când am citit pasajul acesta mi-am amintit cât de impresionată am fost când am văzut pe Pinterest idei de cadou la borcan: mi se părea chiar ceva wow!, cum de nu m-am gândit la asta?! Se dovedește însă că în viață e așa cum spunea Eclesiastul: „Ce a fost va mai fi și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, de mult lucrul acela era și în veacurile dinaintea noastră.”

Când îi făceam pachetul (mamei dumnealui), mi-am amintit de anii când eram elev la internatul forestier și ea îmi trimitea pachete cu mâncare, din ce avea prin casă: carne la borcan, zacuscă, murături. Odată mi-a trimis o pungă de făină cu câteva ouă îngropate în ea, să nu se spargă, zahăr, o sticlă de ulei și o rețetă scrisă de mână, cum să-mi fac singur clătite.

Pe lângă paragrafele amintite mai sus, meditațiile pe marginea pasajelor din Scriptură sunt uluitoare:

Chiar, v-ați gândit vreodată că iubirea este înaintea credinței? De aceea Scriptura ne cere mai întâi să iubim, nu să credem: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, aceasta este cea mai mare poruncă. Iar pe malul Mării Galileii, după Înviere, Domnul îl întreabă pe Petru de trei ori: Mă iubești tu pe mine? Iar nu: Crezi tu în mine? Pe Dumnezeu trebuie mai întâi să-L iubești, ca apoi să crezi în El. Credința nu se poate naște decât din iubire.

Stau și mă întreb care dintre istorisiri mi-a plăcut cel mai tare. Nu știu și mi-e greu să aleg, dar îmi aduc aminte că pasajul de mai jos l-am citit și soțului meu – care a făcut să am cartea asta:

Nu în ultimul rând, un gând înțelept:

Unele ziceri (atribuite apostolului Toma) sunt foarte frumoase și merită amintite: Iisus a spus: Fiți trecători! Dacă aș mai avea 18 ani, mi-aș face un tricou cu inscripția asta.